Premierul Viorica Dăncilă, a declarat, joi, la începerea ședinței de Guvern, că va fi discutată soluția pentru organizarea și funcționarea activității de servicii alternative de transport, scrie Mediafax.
„Vom discuta astăzi în Guvern, în prima lectură, soluția legislativă pentru organizarea și funcționarea activității de servicii alternative de transport, după un complex proces de consultare publică cu toți cei interesați și parcurgerea etapelor legale și procedurale”, a declarat premierul.
Viorica Dăncilă a declarat că soluția avută în vedere va asigura transportul pasagerilor și încurajarea concurenței loiale.
„Pentru prima dată reglementăm acest tip de transport de persoane, care funcționază prin intermediul unor platforme digitale și la care apelează tot mai mulți cetățeni. Soluția pe care o avem în vedere va asigura transportul pasagerilor în condiții de siguranță și accesul acestora la cât mai multe acțiuni astfel încât încurajarea concurenței loiale și relația corectă între cerere și ofertă să ducă la servicii de calitate”, a adăugat Viorica Dăncilă.
Autorizarea administrativă va fi valabilă pe o perioadă de trei ani pentru platformele digitale, cât și pentru operatorii de transport alternativ.
„Vom crea un sistem unitar de reglementare a activităților de transport alternativ care funcționează prin intermediul unor platforme digitale prin autorizarea administrativă a acestora pe o perioadă de trei ani, atât în ce privește platformele digitale, cât și operatorii de transport alternativ”, a declarat Viorica Dăncilă.