Cel puţin 13 persoane au fost reţinute în urma incidentelor violente care au avut loc sâmbătă după ce mai mulţi demonstranţi de extremă-dreapta s-au confruntat la Portland cu membri ai mişcării de extremă-stânga Antifa (anti-fascism), au anunţat autorităţile, informează postul BBC News.
Efective importante de poliţişti au fost mobilizate pentru a ţine separaţi susţinătorii celor două extreme, însă unele violenţe s-au înregistrat după încheierea mitingului extremei-dreapta.
Organizatorii mitingului cer ca mişcarea Antifa, o coaliţie internaţională de militanţi împotriva extremei-drepte, să fie declarată organizaţie teroristă.
Poliţia a confiscat arme artizanale, inclusiv bâte din metal şi scuturi, de la susţinătorii ambelor extreme.
Cel puţin şase persoane au fost rănite uşor, iar o alta a fost spitalizată, în urma violenţelor de la Portland, oraş considerat drept un bastion al mişcării Antifa.
Mitingul, la care au participat până la 1.200 de oameni, a fost promovat de Joe Biggs, membru al grupării de extremă dreapta Proud Boys şi fost angajat al lui Alex Jones, proprietarul site-ului Infowars, care prezintă teorii ale conspiraţiei.
Preşedintele Donald Trump a transmis că situaţia de la Portland este monitorizată cu atenţie de Administraţia SUA şi a indicat că este luată în considerare declararea mişcării Antifa ca „organizaţie de teroare”.
Anterior, Trump a menţionat că adepţii supremaţiei rasei albe, cât şi mişcarea Antifa, sunt o problemă majoră.
Sursa: Mediafax