“Violența este ultimul refugiu al celor incompetenți”. Poziția USR Timișoara față de ieșirile primarului

389

USR Timișoara a transmis un comunicat de presă, în care se adresează tuturor jurnaliștilor care au fost agresați verbal de edilul urbei de pe Bega. USR Timișoara, prin vocea președintelui său, Alexandru Cadar, condamnă vehement comportamentul domnului primar. Iată ce spun membrii partidului USR:

„Stimati jurnaliști,

Prin ieșirea domnului primar Nicolae Robu din cadrul conferinței dumnealui de presă de vineri, domnul Robu a dat încă o dovadă a lipsei sale de înțelegere a unui dintre fundamentele democrației: libertatea de exprimare. Mai grav, domnul primar nu realizează că principalul pilon al libertății de exprimare este o presă liberă. Liberă să laude, liberă să critice, liberă să pună întrebări. Jurnaliștii sunt, în toate societățile moderne, democrate și libere, apărătorii interesului public. Interfața cetățeanului cu autoritățile. Din păcate, domnul Robu alege să neglijeze vocea oamenilor, uitând că se află într-o funcție publică aleasă, mai nou considerându-se „cel mai tare organism de presă din Timișoara”.

USR Timișoara, prin vocea președintelui său, Alexandru Cadar, condamnă vehement comportamentul domnului primar. Noi considerăm că bunul simț în spațiul public este o înca o virtute actuală, virtute fără de care nu vom deveni niciodată acea societate civilizată la care aspirăm. Vă oferim alăturat întregul punct de vedere al președintelui USR Timișoara, opinie pe care Alexandru Cadar a exprimat-o de altfel vineri, pe contul său public de Facebook„.

<< “Violența este ultimul refugiu al celor incompetenți” (Isaac Asimov – „Fundația”, 1951)

Acest citat mi-a marcat adolescența și, ca atare, nu am avut cum să nu remarc violența de limbaj și de atitudine în spatele căreia s-a refugiat astăzi edilul Timișoarei ca să se apere de întrebările unor jurnaliști prezenți la conferința săptămânală de presă.

Pentru cei care nu știu, confruntat azi cu câteva întrebări (pertinente, dar probabil incomode pentru domnia sa) venite din partea unor gazetari prezenți la conferința de presă, dl. Robu și-a ieșit din fire și s-a manifestat într-o manieră absolut deplorabilă, împărțind cu generozitate jigniri. Drept urmare, o parte dintre jurnaliști au părăsit în scurt timp sala după această ieșire, ca formă de protest.

Din păcate, nu este prima ieșire de acest gen a primarului Timișoarei.

Mai grav este că e vorba despre un comportament în egală măsură sfidător și egolatru, care îl descalifică complet, indiferent de realizările cu care dumnealui se laudă.

Este genul acela de comportament care ridică mari semne de întrebare cu privire la capacitatea domniei sale de autocontrol emoțional și cu privire la percepția destul de deformată pe care o are asupra calității domniei sale de ALES PUS ÎN SLUJBA CETĂȚENILOR, iar nu de stăpân al acestui oraș.

Prin acest gen de comportament, noi cu toții, cetățenii acestei comunități, suntem jigniți, în mod indirect, deoarece prin prisma poziției sale de persoană publică dl. primar TREBUIE să răspundă în mod obiectiv și echilibrat oricăror întrebări venite din partea opiniei publice, indiferent de canalul de distribuție (conferințe de presă, dezbateri publice, interviuri)

Nu așa ar trebui să reacționeze un om politic într-o conferință de presă și, cu atât mai mult, nu așa ar trebui să reacționeze primarul Municipiului Timișoara!

Astăzi, mai mult ca oricând, prin maniera jignitoare și necontrolată în care a reacționat, domnul Robu nu si-a onorat alegătorii!

Alexandru Cadar,

Președinte USR Timișoara >>

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.