Vinerea Mare, sărbătoare legală nelucrătoare

277

Deputatul PSD de Timiș aduce o veste mare celor ce l-au votat. O măsură ce era de mult în discuție a fost, în final, aprobată.

Parlamentul a legiferat în această săptămână declararea ultimei zi de vineri dinaintea Sfintelor Paşti ca fiind sărbătoare legală nelucrătoare, în urma votului din Camera Deputaţilor. În acest fel, intrăm şi noi în tradiţia europeană, având în vedere faptul că 16 din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene se bucură de această zi liberă.

Prin această decizie, parlamentarii români au demonstrat că respectă credinţa creştină, Vinerea Mare înscriindu-se în cele trei zile de sărbătoare ce compun „Triduum Sacrum”, din care mai fac parte Joia Mare şi Sâmbăta Mare. Nu în ultimul rând, votul marii majorităţi a parlamentarilor reprezintă un semn de recunoştinţă pentru români, având în vedere însemnătatea deosebită a zilei de Vinerea Mare pentru populaţia ţării, o zi a postului negru şi a rugăciunii.

Propunerea legislativă prin care Vinerea Mare devine zi de sărbătoare legală nelucrătoare a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 233 voturi pentru, şapte împotrivă şi 19 abţineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.