Iarna bate la ușa Banatului! Meteorologii au anunțat că în vestul țării vor apărea ninsori, se va depune polei și vântul va bate puternic și rece.
De vineri seara, 14 decembrie, intră în vigoare un cod galben de vreme aspră, iar de sâmbătă dimineață, de la ora 6, este cod portocaliu de ninsori și viscol pentru județele Timiș și Caraș-Severin, până duminică.
„În intervalul menționat, în județele Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60…70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăși 70 km/h”, anunta meteorologii.
După ninsori vor urma ploi pentru că vremea se va încălzi și se va forma polei. Așadar, șoferii din Banat trebuie să circule cu prudență și cu mașinile echipate de iarnă.