Vine ceasul socotelilor

Cu cât ne apropiem mai mult de încheierea crizei sanitare (care durează, se pare, nu mai mult decât o gripă obişnuită), cu atât ne apropiem şi de judecata la care vor fi supuşi negreşit decidenţii politici şi autorităţile medicale, politicienii din domeniul sănătăţii (unii dintre ei s-au lăbărţat în exces pe ecrane). Pentru cei care au urmărit subiectul şi în restul Europei, mai puţin în America, pentru că e departe, e clar că ai noştri politicieni nu au fost nici mai răi dar cu nimic mai buni decât cei din Italia, Spania, Franţa sau Belgia. Dacă am avut mai puţini morţi, cel puţin până acum, decât Belgia, să zicem, e din alte motive – de climă, de microclimate, de vaccin antiTBC în ultimii 50-60 de ani şi, eventual, din pricina marii aproximaţii la numărătoare.

Dar ceasul socotelilor vine implacabil şi va fi, foarte probabil, de o extremă severitate. Cei care s-au găsit la manete (ei au vrut-o, au căutat-o cu lumânarea!), la fel de incapabili şi de iresponsabili ca şi cei ajunşi întâmplător într-o norocoasă opoziţie, riscă să plătească pentru toţi. Mai ales pentru cele două mandate ale guralivului şi insolentului fost preşedinte Traian Băsescu şi pentru fauna sinistră de miniştri şi consilieri ai acestuia, în frunte cu neuitata Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării şi, pentru o vreme, de necrezut !, şefa Cancelariei Prezidenţiale. Şi au fost apoi guvernele Victor Ponta şi succesivele guverne Liviu Dragnea (Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă), care, la fel ca guvernele Băsescu-Boc, n-au prevăzut, n-au anticipat nimic. Şi unii, şi alţii fac azi multă gargară neruşinată. Nu numai că nu au făcut stocuri pentru a putea înfrunta o epidemie, dar au şi închis spitale, au împins cadrele medicale la emigraţie şi au lăsat secţiile ATI neutilate cu cele necesare.

Câteva ţări s-au scos – e deja foarte clar – mai bine decât altele, vedem asta în toată presa credibilă a lumii. Sunt citate Coreea de Sud (cu 4 morţi la 1 milion de locuitori faţă de 360 în Belgia, 386 în Italia şi 348 în Spania la mijlocul lunii aprilie ; în Spania, cifra ar fi de-acum 480), Hong Kong (care avea deja experienţa dramatică a SARS din 2002-2003), Singapore (condus foarte autoritar), China cea cuminte şi foarte disciplinată, Germania (cu doctorii ei prevăzători şi cu cea mai bună infrastructură medicală din Europa), poate chiar Suedia (cu decizia ei curajoasă de a nu sechestra populaţia).

În partea sumbră a tabloului sunt mai întâi SUA şi Italia. Preşedintele Donald Trump are deja în jur de mai puţin de 10 % intenţie de vot (după unele sondaje) decât democratul Joe Biden, pe care-l numeşte „Sleepy Joe”, şi poate pur şi simplu să piardă alegerile din iarna aceasta din cauza coronavirusului în ciuda preocupării lui televizate pentru combaterea bolii. Italia, cu al său premier Giuseppe Conte foarte contestat (e cel care l-a trădat pe Matteo Salvini!), fără un sprijin economic substanţial din partea UE, de fapt din partea ţărilor UE din nordul Europei, printre care Germania şi Olanda, se prăbuşeşte şi poate abandona moneda euro şi, până la urmă, chiar părăsi UE. Emmanuel Macron în Franţa, contestat deja radical şi virulent înainte de criza actuală, şi majoritatea sa artificială LREM vor fi, cel târziu din toamnă, în ochiul ciclonului, iar francezii, mari specialişti în revoluţii care schimbă lumea, sunt capabili de violenţe greu de imaginat în alte ţări. Nici Spania nu se simte prea bine, numărul morţilor e deja impresionant. Belgia, cu 47 334 de îmbolnăviri şi 7 331 de decese la 28.04 2020, e în mare suferinţă.

În România, ca şi în celelalte ţări din sudul Europei, vina principală cade pe lipsa criminală de prevedere. Despre pandemii se vorbeşte deja mult din anii 2000. Au fost SARS, MERS, gripa porcină, gripa aviară, Ebola şi se tot anunţa o posibilă pandemie devastatoare (mai ales Bill Gates şi fundaţia sa). Dar România, ca toată Europa, s-a trezit brutal fără măşti şi fără echipamente de protecţie, fără capacitate de testare, fără capacităţi de producţie şi, mai ales, fără o expertiză onestă şi competentă care să le fie oferită politicienilor – politicenii, prin natura lor, nu se pricep la nimic anume, sunt doar activişti buni la orice.

Nici în cele două luni, ianuarie şi februarie, după ce epidemia s-a instalat la Wuhan, regiunea Hubei, în China, politicienii şi autorităţile din sănătate n-au luat măsurile ce se impuneau, cele cunoscute de epidemiologi şi de toţi specialiştii în bolile infecţioase. Sunt ei vinovaţi doar „politic” (adică la vot) sau mult mai mult decât atât ? Destui dintre cei care şi-au pierdut prematur apropiaţii îi vor întreba în justiţie. Exemplul va fi dat pe scară largă de SUA – americanii sunt cunoscuţi ca mari procesomani –, dar şi de Franţa şi de Italia. În Franţa, doar în azilurile cu asistenţă medicală, faimoasele EPHAD (Établissement d’hébergement pour personnes âgées dépendantes), au murit peste 8 850 de persoane (la 28.04.2020), sau 172 % mortalitate faţă de 2019, între 1 martie şi 6 aprilie 2020. Şi nu fără legătură directă cu anumite ordine emanând de la autorităţi politice şi sanitare. Chiar nu e nimeni vinovat?

Între dictatura (narcisică!) a doctorilor şi dictatura ordonanţelor militare a mediocrilor noştri responsabili politici, populaţia României a căzut între scaune. Deocamdată, din fericire, numărul victimelor e încă destul de restrâns. Dar consemnarea la domiciliu, seceta (fără irigaţii – altă lipsă de prevedere a decidenţilor!), oprirea prea îndelungată a activităţii economice ne pot arunca într-o groaznică criză, o catastrofă economică de care am fi putut să ne lipsim dacă aveam politicieni adevăraţi, şi nu doar nişte marionete.

Numărul mare de morţi trebuie pus, după experţi serioşi, nu în cârca SARS-CoV2, ci în cârca politicienilor şi a autorităţilor medicale, cu răspunsurile lor inadecvate, defazate, improvizate. Inclusiv măsura disperată, de ultim recurs, de a închide aproape toată populaţia în case. Măsura sechestrării la domiciliu e chiar contraindicată în protocoalele epidemiologilor şi infecţioniştilor (o banalitate pe care a recitat-o şi OMS la începutul epidemiei). Protocoalele recomandă izolarea persoanelor contaminate şi tratarea lor, identificarea contactelor şi testarea pe scara largă. Măsura extremă a izolării la domiciliu a fost luată de politicieni la recomandarea autorităţilor medicale – cu spaimele lor că spitalele vor fi debordate – pentru că s-au trezit în faţa pandemiei cu mâinile goale şi fără pantaloni.