Săptămâna trecută (25.10), un comunicat transmis de conducerera Universității Central-Europene din Budapesta a pus, din nou, pe jar suporterii și adversarii într-un exercițiu stupid de imaginație, fiecare străduindu-se să creadă că se întâmplă exact ceea se își dorește. În esență, asistăm la un nou episod din lupta lui Viktor Orbán cu o universitate ce a adus faimă, plus valoare și sute de mii de oameni din toată lumea în capitala Ungariei. Celebra lege Lex-CEU, emisă anul trecut (04.04.2017) și ratificată de președintele Janos Ader o săptămână mai târziu, impunea o serie de dificultăți continuării existenței Universității Central-Europene (CEU) în Budapesta. Între timp, conducerea acesteia, dar și un impresionant grup internațional de suport, împreună cu autoritățile statului New York, au făcut tot posibilul pentru ca CEU să îndeplinească, la timp, cerințele legale. Cu toate acestea, guvernul maghiar întârzie semnarea acordurilor necesare și, automat, intrarea CEU în deplină legalitate. Această stare de incertitudine este total nefavorabilă activității academice, dar și imaginii internaționale a universității, motiv pentru care board-ul acesteia a decis să anunțe că studenții care vor dori să urmeze de anul viitor cursuri de masterat sau doctorat la specialitățile care se bucură numai de acreditare americană vor fi găzduiți de noul campus din Viena, în timp ce în Budapesta ar continua studenții deja înmatriculați, precum și centrele de cercetare.
Pentru oricine care este familiarizat cu epopeea lex-CEU, acest anunț este mai mult creator de confuzii decât lămuritor. Pentru cât timp se va preda la Viena? Care centre/programe rămân în Budapesta și până când? Cum se va preda în două campus-uri? Unde va fi biblioteca?
Acestor întrebări firești li s-a adăugat o aură de ceață, de îndată ce politicienii au ieșit la rampă. Mai precis, mesajul guvernului de la Budapesta declara sus-numita comunicare drept o „cacealma politică în maniera George Soros”, dat fiind faptul că, în prezent, Universitatea operează normal în Budapesta și cu siguranță — spun oficialii maghiari — va continua tot acolo. Aceasta deși nu au anunțat intenția de a semna acordul de acreditare și nici nu au dat vreun termen în acest sens. Dinspre cealaltă parte, rectorul Michael Ignatieff susține că, după 18 luni în care au întreprins toate demersurile de a rămâne legal în Budapesta ca universitate americană acreditată, la această oră nu are nicio garanție că va putea menține libertatea academică în condițiile continuării în Ungaria. Acestui război surd i s-a adăugat, încă de la început, vocea ambasadei Statelor Unite la Budapesta, care, prin declarația Excelenței Sale, dl David B. Cornstein a precizat că „Universitatea CEU rămâne o prioritate pentru guvernul Statelor Unite care va continua să caute o soluție!”. Iar termenul în jurul căruia se ascund deciziile majore este 1 decembrie… Să credem că Viktor Orbán va semna în ultima zi? Putem spera că, semnând, va respecta autonomia academică, după ce, recent, a retras autorizația de funcționare a programului de master în studii de gen, precum și a celui de cercetări în materia refugiaților. Să visăm frumos o împăcare „ca în filme”, sau, cu realism și responsabilitate, să vedem care vor putea fi consecințele previzibile?
Democrația iliberală
Spre surprinderea tuturor neinițiaților, Viktor Orbán anunța în urmă cu 4 ani dorința de a crea în Ungaria o „democrație iliberală”. Se întâmpla în cadrul deja tradiționalului său discurs de la Tușnad, din cadrul Școlii de Vară. Majoritatea observatorilor au subliniat imposibilitatea unui asemenea demers, contradicția în termeni, conflictul cu legislația europeană, exigențele geopolitice dar și neconcordanța cu „bunul-simț al politicii”. Orbán a zâmbit și a mers mai departe. Proiectul lui mergea mult mai departe decât și-ar fi închipuit cei ce ascultau înmărmuriți argumentarea de susținere a noii politici imaginate de el.
Între timp, nu doar contextul politic i-a oferit noi argumente, dar ne-a pus în fața unui dicționar cu care să reinterpretăm obiectivele și pașii deja parcurși. De pildă, sugera atunci, într-un cod numai de el înțeles, faptul că noua referință a deciziilor politice trebuie să fie criza financiară din 2007–2008, nicidecum ieșirea din totalitarism și epoca de tranziție.
Argumentul că noua generație nu înțelege istoria era, desigur, unul slab. În esență, renunțarea la 1989 ca an de referință morală și teleologică anulează esența misiunii Universității CEU așa cum fusese ea definită de Părinții fondatori — Bronislaw Geremek, Arpad Göncz și Vaclav Havel —, anume aceea de a crea o nouă generație de intelectuali capabili să preia proiectul de renovare a societăților central-europene și să le ducă „înapoi în Europa”, în lumea democratică, deschisă, a domniei legii și respectării drepturilor omului. Era vorba despre ceea ce toată bibliografia lumii numește „democrația liberală”, adică o societate în care nu tirania majorității dictează reguli (Giovani Sartori), ci respectul pentru grupurile minoritare, pentru individ, pentru identitatea fiecărui subiect al vieții socio-politice. A schimba referința din moralitate post-comunistă în „lecția crizei economice din 2008” înseamnă a renunța la ideea de tranziție la democrație, a admite cinismul ca reacție de cinismul considerat responsabil de acea criză; a renunța la recunoașterea grupurilor minoritare ca destinatare a unor drepturi și libertăți pentru care au luptat în timpul regimului totalitar și, prin consecință, a le forța să existe din nou sub presiunea unor alte identități — naționale, de data aceasta!
În cadrul aceluiași discurs de la Tușnad, Viktor Orbán acuza liberalismul de includere a unor contra-valori precum corupția, violența și sexismul. Nu vom merge, acum, atât de departe încât să căutăm afinitățile cu gânditorul rus Alexandr Dugin, fundamentalist ortodox, dar vom remarca faptul că, printr-o asemenea retorică, Orbán a dat la o parte sute de ani de tradiție filosofică liberală spre deliciul celor ce nu au reușit până acum să înțeleagă măcar fundamentele liberalismului! Adică, atâta timp cât cineva se complace în statutul de om al turmei, orice exigență de tipul identității individuale, responsabilității personale, a drepturilor și obligațiilor corelative, a proprietății private și a spațiului privat minimal, toate acestea sunt mai curând deranjante. Și atunci, omul-turmă (Marcuse) preferă să se ascundă într-o identitate colectivă, lipsit de responsabilități și, mai ales, de chip. A discredita liberalismul de pe o asemenea platformă nu face decât să legitimeze înregimentarea, anularea personalității, relativizarea oricărei responsabilități. În contextul post-totalitar, așa ceva era de neîngăduit, câtă vreme tocmai ieșirea din comunism s-a produs în numele moralei. Dar, dacă mutăm punctul de start în 2008, în miezul disputei între declaratul cinism al bancherilor și cererile firești ale perdanților, cereri formulate în codul drepturilor omului, deci, dacă ne mutăm din moralitate în victimizare post-cinism, atunci individul își perde aura de merit; liberalismul poate fi pus la colț, iar domnia legii distorsionată. Pe de altă parte, dacă dăm la o parte individul în favoarea cunoscutei triade „rasa-clasa-națiunea” (Julien Benda), atunci a vorbi despre afirmarea individualității, multiculturalism, coexistență, toleranță și, mai ales, meritocrație — valori fondatoare ale CEU — devine un exercițiu ridicol. Un bun creștin — cum se declară Viktor Orbán — nu poate continua să gireze o societate bazată pe un „liberalism decăzut”, pe cinism și pe pretențiile unor minorități care îi cenzurează reconstrucția națiunii. Universitatea Central Europeană promovând pluralismul și coexistența valorilor multiple, de fapt contrazice mitul națiunii.
Națiunea și elita
Națiunea este cea care trebuie regăsită și în numele căreia trebuie reformulate toate politicile și tratatele internaționale. Dar „națiunea” este un concept fără responsabilitate atașată! Este o identitate colectivă care plasează între paranteze performanța individuală spre a susține un grup. De aici, ideea de a cumpăra bănci și firme, de a reformula programa de învățământ, de a „cere guvernelor să recunoască faptul că diaspora maghiară face parte din națiunea maghiară!”, pe cale de consecință, o universitate americană, care oferă diplome de studiu în Budapesta, trebuie să devină o școală națională, cu o programă în deplin acord cu noul proiect de reafirmare a valorilor creștine și maghiare. Faptul că toleranța este între rânduielile creștine, dar guvernul maghiar tocmai a închis două linii de studii/cercetare în materie de gen, respectiv refugiați spune totul. Una este cota de migranți acceptată sau nu în țară, alta este — sau ar trebui să fie — un program de cercetare academică!
Dar aici intervine un nou personaj: elita! Elita care gândește critic, care întreabă, care nu acceptă orice discurs de dragul meteorologiei favorabile. Elita care se instruiește la CEU și care face distincția între politici și cercetare; care înțelege mecanismele autonomiei universitare și luptă pentru respectarea acesteia; elita care, la CEU, este multinațională, îmbrățișează valori universale și întruchipează speranțe trans-naționale. Elita care crede în democrația liberală nu numai în instituția alegerilor libere! Elita care susține domnia legii și „ghicește” faulturile aruncate în direcția legilor. Elita care are puterea să „tragă după ea” o națiune, așa cum s-a întâmplat în cursul proceselor de modernizare peste tot în lume, dar care ea, elita, se compune din indivizi competitivi, nu se ascunde sub dezideratul unei „națiuni competitive”! Națiunea este un concept politic, ea poate deveni realitate socială, dar poate și claca în ipostaza unui ideal subminat din interior. Pentru Viktor Orbán, modelul economic trebuie să fie unul construit de către clasa de mijloc și propus elitei, nicidecum un rod al expertizei de elită. Acesta — crede premierul maghiar — a fost compromis de criza din 2008.
Ecoul lui Gyula Andrassy
Politician de excepție din sec. al XIX-lea maghiar, Gyula Andrassy simbolizează tot ceea ce neagă democrația iliberală a lui Viktor Orbán! Un fel de Brătianu maghiar, a condus revoluția liberală din 1848 împotriva centralizării și a absolutismului austriac; a avut diplomația necesară spre a trece de la statutul de condamnat la moarte la cel de premier la Budapesta (1867–1871), respectiv de ministru de externe al Imperiului Austro-Ungar (1871–1879). Mai presus de orice, a înțeles necesitatea unui regim deschis, multicultural și a fost artizanul Legii Naționalităților, în 1868 — adică acum 150 de ani! A oferit, pentru prima dată în Ungaria, cetățenie deplină evreilor și respectarea drepturilor corelative! A relaxat cenzura asupra presei și a susținut necesitatea libertății constituționale mai presus de orice! „Ungaria poate fi liberă, iar imperiul întreg poate fi puternic numai dacă ambele își respectă legile, dacă vor fi egale în libertate și constituționalism!” I-a învățat pe colegii săi de partid (liberal!) că „ura și revanșa”, subiectivismul nu au loc în politică, iar echilibrul putea fi dislocat numai dacă ar fi fost „în interesul Europei”!
Astfel a fost modernizată Ungaria, a devenit parte activă în guvernarea unei mari puteri, a avut o voce în politică și putere de a-și afirma cultura națională. Un secol mai târziu, George Soros încerca să continue acest drum, fondând o universitate trans-națională de elită, în numele libertății, pluralismului și spiritului critic. Acum, aceasta riscă mutarea la Viena, unde, dincolo de tehnicalități, își poate pierde valoarea simbolică, de for antitotalitar. Europa Centrală adusă, și politic, la Budapesta de Contele Andrassy se poate muta din nou, spre vest, lăsând… estul „coaliției mișcărilor naționale slave”, naționalismului în general, democrației iliberale. 150 de ani întrerupți de totalitarismele sec. XX, doar atât să fi fost răsuflarea democrației la est de Dunăre?