Cea de-a 29-a ediție a Școlii de Vară de la Tușnad l-a avut din nou ca invitat pe premierul Ungariei, dl Viktor Orbán, care, în maniera deja consacrată, a vorbit despre „starea națiunii” și proiectele de viitor ale guvernului de la Budapesta. Alături i-au fost dl Nemeth Zsolt, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului maghiar, și pastorul Laszlo Tökes.
Dacă, în anii trecuți, discursurile au fost mai restrânse ca arie tematică, dar bine structurate și argumentate, acum ambiția de a cuprinde o paletă largă de teme a lăsat puțin spațiu pentru detalii și a deschis poarta unui număr considerabil de aspecte discutabile fie din perspectiva deciziilor posibile, fie din cea a conceptelor politice. Cu toate acestea, tradiția a transformat întâlnirile de la Tușnad în oportunități de evaluare a situației politice, de punere în discuție a unor noi proiecte, terminologii, perspective. Ediția desfășurată săptămâna trecută nu a făcut excepție! Discursul premierului Orbán, cuprinzând 25 de teme, ar putea structura analiza pe următoarele cinci paliere: realizări în politica internă a Ungariei, prezent și proiecte în Europa Centrală, situația internațională, viitorul Uniunii Europene și, respectiv, creștinismul. Le vom prezenta pe rând.
Peisajul politic maghiar
Cea mai importantă realizare a politicii „interne” poate fi considerată — spune premierul — „unificarea națiunii”. Legea cetățeniei maghiare a readus în discursul public peste un milion de etnici maghiari care locuiesc în afara țării și care au primit, odată cu pașaportul, o serie de drepturi publice. Aportul votului lor la alegerile din aprilie a fost covârșitor în stabilirea cotei de 2/3 din mandatele parlamentare în favoarea FIDESZ și a aliaților săi din Partidul Popular Creștin Democrat. Acest fapt este considerat de Viktor Orbán drept o poartă deschisă de guvern către diaspora și o probă că maghiarii din afara țării doresc să aibă un cuvânt de spus în deciziile de la Budapesta. Plecarea lor din țară în căutarea unui loc de muncă a fost cauzată de — consideră politicianul — ignoranța sau chiar deciziile sfidătoare ale guvernărilor precedente! Ca urmare, pariul FIDESZ de a-i determina să reia legătura nu doar cu propria familie, ci cu națiunea politică maghiară, prin implicarea în viața publică, este un pas înainte în consolidarea națiunii și refacerea simțului civic.
Pe acest fundal, câștigarea a trei alegeri parlamentare desfășurate la termen, cu peste 2/3 din voturi, este etichetată drept legitimarea nu doar a unui politician sau a uni program de guvernare, ci a unei întregi filosofii a statului și națiunii. Cel supranumit „Mr Right” — cum se putea citi pe tricourile de la Tușnad — a profitat de ocazie spre a trece în revistă aceste trei mandate, cu motto-ul ce se desprinde din etapele parcurse. Astfel, între 2010 și 2014 s-a derulat trecerea de la haosul politic al deceniilor de tranziție spre un nou sistem de guvernare. Cuvintele-cheie ar fi națiunea și creștinismul. Anume, o economie națională, în care s-au reîntors numeroase bănci și firme, în urma proceselor de preluare a pachetului majoritar sau a întregului set de acțiuni de către stat; prin cumpărare, prin investiții de stat. Cu o altă ocazie — octombrie 2017 —, a și explicat faptul că Ungaria se regăsea foarte jos pe o listă a ponderii capitalului public sau de stat în economie, în special în raport cu țările europene. În același context, a fost promovată o serie de legi și mai cu seamă Legea Fundamentală — Constituția, pe fundal „creștin”, în acord cu tradițiile și cultura juridică a națiunii maghiare.
Al doilea mandat, 2014–2018, obținut tot cu 2/3 din voturi, a constituit ocazia consolidării noului sistem „național”, prin trecerea, de la principii de drept, la dezvoltarea unui întreg sistem de legi noi; finanțarea și încurajarea schimburilor economice cu diaspora, respectiv a investițiilor în economia națională. Stabilitatea economică și politică ar fi dimensiunea fundamentală a perioadei, prin achitarea datoriilor către FMI, crearea de noi locuri de muncă, sporirea PIB-ului și a ratei de creștere economică, în paralel cu ținerea sub control a deficitului bugetar. Faptul că toate aceste reforme au convins în continuare populația să ofere FIDESZ putere și reprezentare prin alegerile din 2018 l-a făcut pe premier să considere că are „datoria morală” de a duce țara într-o nouă eră. Chiar dacă termenul este ușor preluat din denumirea unui partid din opoziție — Együtt (Împreună pentru o nouă eră), partid de stânga —, ideea de nouă eră îi dă aripi lui Viktor Orbán să proiecteze un nou model politic. La Tușnad a și încercat să explice diferența între un sistem politic și „noua eră”, prin includerea elementelor spirituale, a tradițiilor, cutumelor naționale, a politicii culturale.
Această „noua eră” ar duce Ungaria între primele cinci țări din Europa sub aspectul nivelului de trai (în jurul anului 2030), a competitivității economice, siguranței cetățeanului de rând; ar aduce independența energetică în urma intrării în exploatare a parcului nuclear de la Paks și ar facilita crearea unei noi Forțe de Apărare a țării. O asemenea nouă țară ar trebui să-și asume un rol esențial în restructurarea politică, economică și de infrastructură a Europei Centrale.
Din bazinul Carpatic în Europa Centrală
Ambițiile liderului de la Budapesta conțin o mult mai bună conectare a localităților din țară și din imediata vecinătate prin autostrăzi și drumuri rapide, cum ar fi Budapesta – Cluj sau Oradea – Debrecen, respectiv Osijek – Pecs; revigorarea programelor de educație pe toate nivelurile; coordonarea dezvoltării militare în toată Europa Centrală. Ceea ce frapează sunt, însă, două aspecte: fundamentarea explicit creștină a proiectelor politice, respectiv poziția față de Ucraina și Rusia. Căutând realizarea unui dezirat vechi al politicienilor polonezi, cehi, maghiari, bănățeni, de a consolida o regiune central-europeană puternică, chiar federală, Viktor Orbán a derulat deja multiple negocieri cu Slovenia, Croația și Serbia în vederea aderării la V4 — Grupul de la Visegrad. Cum știm, liderii de la București sunt, deocamdată, reticenți. Dar această extindere, dincolo de componentele economice sau de apărare, ar trebui să creeze vocea capabilă să vorbească Europei despre dreptul de promovare a culturii creștine în opoziție cu multiculturalismul, de protejare a familiei creștine tradiționale, de a se opune globalismului și, respectiv, migrației prin asigurarea unor forțe de protecție a frontierei externe.
În ceea ce privește Ucraina, Orbán crede în nevoia Rusiei de a avea zone buffer/de siguranță în jurul ei, condamnând țara vecină la acest statut, la stagnare economică și la non-apartenență la organizațiile occidentale. Mai mult, cere nuanțarea poziției Europei față de Moscova printr-o serie de măsuri de discriminare pozitivă în favoarea Poloniei și Țărilor Baltice, care se simt amenințate, permițând celorlalte state europene dezvoltarea cooperării cu Federația Rusă, după cum le dictează interesele și tradițiile. Nu putem să nu ne întrebăm ce fel de solidaritate ar fi de întrevăzut în această poziție, câtă vreme vorbim despre state care au dispărut timp de secole de pe hartă și se tem pentru existența lor; câtă vreme subiectul este viu ca urmare a anexării Crimeii, nu doar ca teritoriu, ci ca simbol al integrității teritoriale și securității în regiune! În același timp, ce fel de încredere reciprocă poate fi dezvoltată cu guvernul de la Kiev câtă vreme, chiar dacă implicit, aderi la ideea de stat-tampon și la pierderea teritorială ca „simplă” etapă în consacrarea unei asemenea situații. Cum mai poți deplânge invazia societică în Budapesta în 1956 și, mai ales, cum poți aștepta discriminare pozitivă din partea Europei care încă nu are curajul să formuleze o poziție intransigentă în privința sancțiunilor impuse Rusiei?
Situația internațională
Nu vom stărui asupra acestei teme, din motive de spațiu. Dar importantă este susținerea acordată atitudinii politice a lui Donald Trump; avertizarea Europei în vederea constituirii unei economii, respectiv forțe defensive care să nu depindă de finanțarea americană; și, mai ales, sublinierea importaței strategice a stabilității în Turcia, Israel și Egipt, ca piedici în calea imigrației masive și a radicalizării islamice în regiune.
Viitorul Uniunii Europene
„Zilele Comisiei Europene sunt numărate, puțin peste 300”, amintea Viktor Orbán. De aceea, nu respectarea hotărârilor acesteia trebuie să fie cuvântul de ordine, ci tergiversarea, negocierea, așteptarea înțeleaptă a vieții de după alegerile europarlamentare din 2019. Atunci, împreună cu numeroase forțe politice din Europa, Orbán speră fie să reformeze Partidul Popular European, fie să creeze o nouă forță politică în Parlamentul European, partid eurocritic, opus birocrației actuale și, mai ales, federalizării continentului. „Statele Unite ale Europei ar însemna un continent de imigranți” — spunea în luna martie a acestui an. Aliați ai reformelor politice ar fi Matteo Salvini, AfD-ul German, Frontul Național francez, PVV-ul olandez, ANO din Cehia și, probabil, Partidul Lege si Dreptate al lui Jaroslaw Kaczynski. Analiștii calculează deja procente posibile și alianțe mai mult sau mai puțin utopice. Încearcă să prindă curaj în conceptualizarea unui asemenea scenariu. Scopurile reiterate la Tușnad cuprind: împiedicarea imigranților de a câștiga alegeri în Europa și a islamiza continentul; modificarea procedurilor de alegere a demnitarilor de rang înalt de la Bruxelles spre a putea determina agenda și accentele deciziilor. Dincolo de dreptul oricui la visare și de dreptatea punctuală pe care nu o poate nimeni contesta, se impun două întrebări (cel puțin): care este raportul între multiculturalism și liberalism în contextul în care Angela Merkel a pronunțat eșecul multiculturalismului, deși este atât de implicată în atragerea imigranților, fără a fi un politician liberal; ce este democrația creștină și ce are de preluat de la „modelele de succes” numite de Viktor Orban: Rusia, Turcia, China, India, Singapore.
Democrația creștină
Atunci când o definește, premierul Ungariei amintește doar elemente de structurare a familiei, atitudine anti-imigranți, refuz al multiculturalismului. Nimic despre dreptul public, despre relațiile internaționale sau sistemul economic. Pe de altă parte, insistența lui Viktor Orbán pe elementul național, atât în enumerarea realizărilor, cât și a fundamentelor politicilor de viitor, de obligă să amintim că Rusia, China sau India nu sunt nici pe departe state naționale, ci tocmai multinaționale! Calitatea democrației din aceste țări, statutul clasei de mijloc sunt discutabilede îndată ce privim statisticile internaționale. Dacă „liberalismul nu are nicio legătură cu națiunea” — cum a spus la Tușnad —, cum să înțelegem tocmai formarea statelor naționale în sec. XIX prin guvernări liberale, capabile să privească, transconfesional, spre valori universale și politici eficiente? Dacă democrația creștină are să învețe de la practica politică a lui Erdogan, atunci încetează a mai fi democrație, măcar pentru numărul imens de deținuți politici și pentru declinul sferei civice, a educației și mobilității din Turcia actuală. Dinspre Rusia, da, vine bibliografia semnată Alexandr Dugin, departe de a fi un promotor al democrației, dar și al statelor naționale. Creștinismul său se inspiră din statutul universal al valorilor pe care se bazează și, oricum, nu mai este de multă vreme fundamentul deciziei politice de la Moscova! Câtă democrație și ce fel de creștinism ar trebui să reformeze Europa, bazinul Carpatic și Ungaria?
Întrebarea vine într-o Europă obosită, frustrată, sufocată de birocrație, dar și de blocajul în tradiții, o Europă în care, da, generația ’68 lasă locul generației ’90 în politică. Adică generația ieșirii din izolare este înlocuită cu cea a naționalismului frontierelor. Acesta să fie creștinismul (politic)?