Viitorii fotbalişti ai naţionalei se antrenează la… Peciu Nou!

629

Pentru a obţine rezultate e nevoie în primul rând de multă dăruire. E valabil în orice domeniu. Dar când e vorba şi de copii, intervine şi dragostea pentru aceştia.

Un exemplu de asemenea dragoste şi dăruire am întâlnit într-o comunitate foarte unită din judeţul Timiş, la Peciu Nou, unde Tiberiu Butura a înfiinţat, în urmă cu 4 ani, echipa de juniori AS Peciu Nou, pe două categorii de vârstă.

În calitate de antrenor, sponsor, suporter s-a dedicat total iniţiativei şi, după cum spun sătenii, a reuşit să-i atragă pe copii către fotbal, a reuşit să aducă sponsori, îi duce pe cei mici la tot felul de turnee, iar aceştia, la rândul lor, sunt receptivi, ambiţioşi, şi majoritatea sunt convinşi că vor ajunge cel puţin la naţională când vor mai creşte.

Recent a fost organizat, la Peciu nou, şi un turneu la care au participat mai multe echipe din judeţ şi chiar din judeţul vecin, Arad. Turneul s-a desfăşurat la sala de sport din Peciu Nou, pe două categorii de vârstă, grupa mare, cu cei născuţi în 2003 – 2004, şi grupa mică, cu cei născuţi 2008 – 2009.

La ambele categorii de vârstă, locul 1 a fost obţinut de AS Peciu Nou. Ca urmare aceştia au fot răsplătiţi cu diplome, medalii şi cupe, iar la final cu o petrecere la care a venit şi Moş Crăciun să le aducă pachetele cu cadouri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.