Mă rog, nu-i chiar Micul Paris, ci Micul Balotești, de la marginea Bucureștilor, unde austriecii din Viena au construit o frumusețe de ”therme”. Mai pe românește băi termale făcute cu capital austriac, după un model nemțesc și evident cu personal românesc. O combinație perfectă, dar nu pentru meleagurile dâmbovițene. Greu de înțeles opțiunea austriecilor care încearcă un model civilizat de relaxare într-un loc în care nu prea merge așa ceva. Vezi experiența italienilor de la Enel, care n-au reușit să pună ordine în domeniul lor, oricât au încercat, chiar și cu personal adus de la filiala Banat, cea mai de succes din țară.

În timp ce bucureștenii se împăunează acum cu cel mai mare centru de wellnes, relaxare și entertaiment din Europa, autoritățile din Mica Vienă, cum le place să spună când se referă la Timișoara, nu reușesc să finalizeze o amărâtă de sală de sport de nivel internațional sau un stadion pe măsura ambițiilor primarului Robu. Despre vreun bazin de înot sau băi termale ce să mai zic? Se tot vehiculează de câțiva ani diverse variante: ba un centru ultramodern la Dudeștii Noi, ba unul la Timișoara, ba unul te miri pe unde.

Apă termală în zona Banatului este din abundență. Sunt binecunoscute efectele benefice ale apelor termale de la Calacea, Buziaș şi Băile Herculane. Toate stațiunile amintite sunt acum în paragină și trăiesc mai mult din amintiri. Încercările firave ale unor investitori de a le resuscita sunt excepții notabile care întăresc regula. Puținii doritori care se încăpățânează să meargă pe acolo sunt persoane mai mult trecute de vârsta a doua. Tinerii preferă puzderia de stațiuni din Ungaria, la o aruncătură de băț de Timișoara sau thermele din Austria. Asta, dacă nu se opresc la Băile Felix, unde bihorenii au știut să aplice de minune modelul vecinilor unguri.

Sunt curios câți bănățeni sunt dispuși să meargă până la thermele de la marginea Bucureștiului, preț de aproape 600 de kilometri și vreo 8 ore, când ai la îndemână opțiuni mai bune și mai la îndemână. Poate doar curiozitatea unora să învingă până la urmă teama unui drum stresant pe șoselele patriei, ca să vezi modelul austriac grefat pe malurile Dâmboviței. Vorba unui vizitator autohton: ”este frumos, dar nu am putut să nu remarc câte selfie-uri s-au făcut și că sunt oameni care sar în apă cu ok-ul supraveghetorilor. Firma o fi austriacă, dar conducerea și personalul sunt românești”, remarcă acesta.

Este greu de spus de ce au preferat austriecii să bată atâta amar de drum să promoveze un concept civilizat. Poate dintr-o pornire altruistă de a face și pe malurile Dâmboviței ce au reușit pe malurile Begăi, e drept în alte vremuri și în alt context.