Reșița pare un oraș menținut în viață la aparate. Cu primarul Mihai Stepanescu arestat, municipiul mai avea doi viceprimari. Unul, Ioan Crina, a primit atribuții de primar și oricum domnia sa e ocupat cu campania electorală, pentru că va candida la fotoliul de primar. Cel de-al doilea era Lucian Voina, numai că și el a fost revocat recent din această funcție.
Voina a fost revocat prin ordin al prefectului din calitatea de consilier local și, în consecință, a rămas fără fotoliul de viceprimar. Lucian Voina, un viceprimar tânăr, profesor, cu viziuni interesante, neimplicat în scandaluri, a fost revocat în urma unei notificări a partidului din care a făcut la un moment dat parte, UNPR. El a fost revocat din funcție de către prefectul Florența Albu, pentru că s-a înscris în ALDE.
”În conformitate cu normele legale în vigoare, formaţiunea politică amintită a solicitat prefectului, pentru cel în cauză, constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local şi declararea ca vacant a locului acestuia”, se spune într-un comunicat al Cancelariei prefectului.
Lucian Voina a fost ales ca și consilier local pe listele PPDD, partid care ulterior a fuzionat prin absorbție cu UNPR. La scurt timp a fost ales viceprimar. După înscrierea în ALDE, UNPR i-a retras lui Voina sprijinul politic iar Instituția Prefectului a dispus încetarea mandatului.