6.1 C
Timișoara
vineri 24 ianuarie 2025

VIDEO | Stadionul „Dan Păltinișanu” urmează să fie demolat, după șase decenii

Stadionul Dan Păltinișanu urmează să fie demolat curând. Consiliul Județean Timiș a semnat contractul compania desemnată câștigătoare în urma licitației. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Alfred Simonis.

„Am semnat astăzi contractul cu societatea care va executa lucrările de demolare a Stadionului ‘Dan Păltinișanu’. După ani și ani de tergiversări, promisiuni neonorate și povești interminabile suntem aici pe această adevărată ruină care, în câteva luni va deveni o amintire. Construită în 1963, această arenă este un adevărat simbol al Timișoarei, poate cel mai îndrăgit loc de către timișeni. A fost în slujba Politehnicii Timișoara mai bine de 60 de ani, dar a sosit momentul să ne luăm ‘la revedere’ și să ridicăm, tot aici, cel mai modern stadion din România”, a fost mesajul transmis de Alfred Simonis, președintele CJT.


În prima parte a lunii ianuarie s-a anunțat respingerea contestației făcută de una dintre firmele care au participat la licitație. Reamintim faptul că firma câștigătoare a licitației a fost contestată în luna noiembrie 2024. Acum că a fost semnat contractul alături de firma câștigătoare, SMZ Impex, demolarea stadionului urmează să înceapă în cel mult o lună.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Băiatul de 13 ani din Tomnatic a fost găsit de pompierii voluntari

Un copil de 13 ani a dispărut vineri după amiază din satul timișean Tomnatic. Părinții băiatului au fost atât de îngrijorați încât au anunțat...

Gluma nesărată care i-a pus pe jar pe polițiștii IPJ Timiș

În urma unor imagini apărute în spațiul public, polițiștii bănățeni au deschis o anchetă.  Acestea surprind mai mulți tineri ținând cu forța un altul pentru...

Citește și :