VIDEO. Pro România este alternativa nouă iar PSD-ul este feudalismul politic, crede Victor Ponta

126

Ideea președintelui Klaus Iohannis de a organiza, cu orice preț, un referendum despre justiție, chiar dacă nu prea știe cu exactitate cam ce ar vrea să-și întrebe concetățenii, este criticată cu vehemență de liderii naționali ai partidului Pro România care s-au aflat în vizită la Timișoara. În opinia lui Ponta la fel de deplasată este și sincronizarea alegerilor europarlamentare cu acest simulacru de referendum. Dacă ar fi ceva serios și vital populației nu ar fi mare lucru. Dar dacă nu ai nimic altceva mai bun de făcut decât distragerea atenției alegătorilor de la scopul principal cu ceva vag definit depre justiție, este ceva contraproductiv.

„Dacă va fi o întrebare foarte concretă și foarte clară, de exemplu, <sunteți de acord ca cei condamnați penal în ultimii cinci ani să nu ocupe funcții de demnitate publică?> Atunci eu voi pune ștampila pe DA. La o asemenea întrebare eu aș merge la referendum și aș vota da”, a explicat Victor Ponta.

Despre partidul său, dar și despre USR crede că sunt partide noi cu noi concepții și oameni bine pregătiți ce oferă o alternativă fiecare pe latura sa la depășitele PSD și PNL ce sunt deja total tocite în joaca politică fără miză reală.

Prin prestația alternativă pe care și-o impune, Pro România va obliga vechiul și ruginitul partid al social-democraților să se modifice prin înnoire sau să dispară definitiv. Iar la fel stă situația și pe dreapta românească

„ …Eu cred că este bine că există USR, pentru că îi obligă pe PNL ori să se schimbe, ori să dispară…S-a întâmplat lucrul acesta în toată Europa, și în Franța, și în Italia, și în Germania”, explică situația Victor Ponta.

Iar despre fostul său partid, Ponta crede că s-a mers prea departe cu teleormanizarea. Nu are nimic cu acel județ, chiar are prieteni și colegi acolo, dar sistemul politic clientelar ce are rădăcini în zonă este de condamnat.

„Teleormanizarea este forma feudală cea mai retrogradă din România. Nu am nicio problemă cu oamenii din Teleorman, am o problemă cu sistemul. Vine un jupân, își pune niște slugi și conduce tot și toată lumea este angajată la stat. Teleormanizarea nu poate funcționa în toată țara, nu poate funcționa în Banat, în Ardeal, în Iași, în Constanța. Este o formă de ruralitate a secolului XIX, o baroniadă. PSD-ul așa se comportă în acest moment, din păcate. Dacă nu se oprește teleormanizarea, PSD o să dispară”, a pronosticat fostul prim ministru.

Victor Ponta și Mihai Tudose au venit să vadă situația din filiala județeană Timiș, dar gândul le stă tot la alegerile pentru Parlamentul European. Doresc un scor cât mai favorabil și o consideră pe Corina Crețu ca fiind cea mai calificată să se afle pe primul loc în listă. Experiența sa din domeniul politicii internaționale o face capabilă să reprezinte în continuare țara în forul de la Bruxelles. Despre liderul de listă al PSD, Rovana Plumb, are vorbe bune, considerând-o un bun politician cu care a colaborat foarte bine. Dar are un mare dezavantaj. Nu i se poate scoate din cap imaginea liderului Liviu Dragnea. Dacă ar gândi cu capul dânsei ar fi un bun europarlamentar, dar, evident, nu se poate compara cu Corina Crețu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.