A fost bătaie fără reguli, doar cu sete de răzbunare, pe o stradă din orașul Calafat duminică după-amiaza, scrie ziardearad.ro. Totul ar fi pornit de la o tamponare în trafic între doi șoferi aparținând unor clanuri rivale. Scandalul s-a mutat pe o altă stradă din oraș, acolo unde mai mulți membri ai familiei Mustafa au mers cu gând de răzbunare. După ce au distrus două dintre mașinile clanului Durac, a fost alertată poliția.
La momentul în care primul echipaj de poliție a ajuns la fața locului, se duceau adevărate lupte de stradă între zeci de țigani, femei și bărbați, unii dintre ei înarmați cu bâte și cozi de topor.
În timp ce țiganii continuă să se bată chiar lângă mașina de poliție, oamenii legii încearcă să calmeze spiritele folosind spray-uri lacrimogene. Pe filmare se vede și momentul în care polițitul care pulverizează spray lacrimogen este lovit cu bâta de un bărbat deranjat de intervenția lui.