VIDEO. O stradă din Timișoara a devenit ”raiul nesimțiților”. Ce au surprins camerele de supraveghere

473

Strada Cercului a devenit deja faimoasă în Timișoara pentru că, în ultimii ani, a fost transformată în rampă clandestină de deșeuri. După zeci de sesizări, polițiștii locali au început sa verifice riguros zona.

În ultima săptămână, strada a fost curățată și s-au instalat și camere de supraveghere. Nu a durat mult până când un cetățean a fost surprins în imagini cum aruncă, din nou, gunoi în zonă. Polițiștii încearcă acum să îl identifice, iar mai apoi îl vor sancționa.

„De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat un număr de 808 sancțiuni contravenționale persoanelor care au abandonat deșeuri pe domeniul public, sancțiuni cuprinse între 500 și 1000 lei pentru persoanele fizice”, transmite Politia Locala.

Pentru a scăpa orașul de astfel de probleme, polițiștii locali cer ajutorul timișorenilor. Și nu doar sa sesizeze cazuri de rampe clandestine, ci sa anunțe și dacă operatorul de salubritate nu își face treaba.

„Poliția Locală Timișoara face din nou apel la cetățenii orașului să sprijine acțiunile polițiștilor locali de a identifica persoanele care abandonează deșeuri pe domeniul public, rugând cetățenii care observă astfel de situații să sune la telefoanele 0256.968 sau 0256.246.112 ori să trimită sesizări prin e-mail la adresa contact@politialoctm.ro în cazul în care au surprins prin imagini foto sau video persoane care aruncă deșeuri pe domeniul public. De asemenea, rugăm cetățenii să ne sesizeze și situații în care există disfuncționalități în ridicarea deșeurilor de către societatea de salubrizare a orașului Retim, conform contractelor încheiate cu populația, deoarece, odată cu încălzirea vremii resturile aflate pe domeniul public pot crea disconfort prin provocarea de mirosuri neplăcute și chiar pot afecta sănătatea cetățenilor orașului dacă deșeurile nu sunt ridicate la timp”, este apelul polițiștilor.

Cetățean surprins cu ajutorul camerelor video abandonând deșeuri pe str. Cercului, stradă igienizată în urmă cu o săptămână la solicitarea polițiștilor locali – http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=3081

Publicată de Directia Politia Locala Timisoara pe 21 Mai 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.