Video. O mare de oameni îmbrăcați în alb l-au condus pe ultimul drum. Baloane s-au înalțat la cer când sicriul cu trupul lui Alex a fost coborât în groapă

9494

Alexandru Ioan Barbura, tânărul de 31 de ani care a murit brusc într-un accident teribil petrecut la ieșirea din Remetea Mare, duminică, a fost condus, marți, pe ultimul drum. Prieteni, colegi și nu în ultimul rând, membrii familiei băiatului, au participat la o ceremonia de înmormântare care a avut loc la Cimitirul de pe Strada Stuparilor.

ALEXSlujba de înmormântare nu a fost una obișnuită. Trupul neînsuflețit al lui Alex a fost pus într-un sicriu alb, iar peste acesta a fost așezată casca de motociclist a tânărului. Aproape toți prietenii băiatului care au fost prezenți la ceremonie au fost îmbrăcați în alb și au adus coroane de flori albe, pe care le-au așezat peste cavou, la finalul slujbei de înmormântare. Sfâșiați de durere, părinții care și-au pierdut băiatul au ținut la piept pe tot parcursul slujbei o fotografie cu fiul lor trecut prea devreme la cele veșnice.

Unii dintre colegii lui Alex au ținut să îl conducă pe ultimul drum pe tânărul care s-a stins prea devreme, încolonați pe motoare.

,,Răsună motoarele pana la cer pentru tine , suflet blând “ ….. Drum lin spre îngeri ! Ai lăsat în urmă o durere imensă și atâta lume care te iubește !

Publicată de Aletheia Timişoara pe 24 Aprilie 2018

Momentul în care sicriul cu trupul fără viață a lui Alex a fost coborât în groapă a fost unul cu totul și cu totul emoționant. Când groparii au început să coboare sicriul, marea de oameni prezentă în cimitir a înălțat zeci de baloane la ceruri, în amintirea lui Alex.

Alex Barbura, trupul tau s-a intors in tarana, dar sufeltul tau este vesnic viu langa Cel pe care l-ai iubit! See you in Heaven!

Publicată de Ramona Genu Olariu pe 24 Aprilie 2018

Tânărul a murit duminică în urma unui accident petrecut la ieșirea din Remetea Mare, spre Timișoara. Motocicleta condusă de Alex a fost izbită de o mașină condusă de o șoferiță care a schimbat direcția de mers fără să se asigure, potrivit cercetărilor făcute de poliție. Femeia circula dinspre Lugoj spre Timișoara și a vrut să vireze la stânga, la ieșirea din localitatea Remetea Mare, dar nu s-a asigurat. Nu a văzut motociclistul care circula pe același sens de mers și încerca să o depășească. În urma impactului violent, Alex a fost a fost aruncat de pe motor, fiind rănit foarte grav și dus la spital, însă aici medicii n-au mai avut ce să-i facă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.