Victorie-spectacol în Cupa României pentru Saracens

118

Campioana a bifat o nouă victorie în Cupa României la rugby, un succes 43-30 spectaculos la Iași în compania nou-promovatei Poli Unirea. SCM Saracens își va afla adversarul din sferturi după tragerea la sorți programată după-amiază.

Aliniind o formație cu multe nume din echipa secundă, Timișoara Saracens a trecut la pas de Poli Iași în ultim etapă a Cupei României. Bănățenii au câștigat cu 43-30 un joc pe care l-au dominat. Relaxarea din final le-a permis gazdelor să pună pe tabelă puncte importante și să își aducă contribuția la spectacolul din teren.

Rose a deschis scorul cu eseul din minutul 13, l-au urmat Taupaki, Tevita și Simionescu, iar Calafeteanu a transformat două dintre acestea. Iașiul a marcat o penalitate prin Plai și a stabilit scorul pauzei: 3-24. Partea secundă a debutat cu un nou eseu semnat de Simionescu și transformarea semnată de Calafeteanu.

Gazdele au marcat primul lor eseu prin Nichita, iar imediat același Simionescu a reușit a treia sa încercare. Niță a marcat un eseu pentru Poli, la fel ca Bălan câteva minute mai târziu, încercări între care s-a interpus eseul lui Tevita transformat de Conache.

Înaintea ultimei restanțe pe care o va disputa săptămâna viitoare, Saracens a urcat pe poziția secundă cu 20 de puncte. Elevii lui Grainger Heikell pot aștepta liniștiți tragerea la sorți a meciurilor din sferturile de finală ce îi vor scoate în față un adversar dintre CSM Olimpia București, Universitatea Cluj, Poli Iași sau câștigătoarea eșalonului secund. Festivitatea de tragere la sorți a meciurilor are loc vineri, ora 18,30, la sediul FRR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.