Victime multiple și drum blocat în Arad după un accident grav. O persoană a murit. FOTO

457

Drumul Național 7 a fost blocat mai multe ore, marți dimineața, în urma unui accident grav. Un microbuz cu 16 pasageri s-a lovit de un TIR. În urma impactului, șoferul de 68 de ani al mijlocului de transport în comun a decedat.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile din Arad, 12 persoane din microbuz ar fi fost rănite și transportate la spital. Circulația rutieră este blocată pe DN7 pe sensul de mers Arad – Deva.

Accidentul s-a produs după ce microbuzul ar fi agățat remorca unui camion care a derapat într-o curbă.

”În judeţul Arad, pe DN 7 Arad – Deva, pe raza localităţii Lipova, un autotren al cărui conducător auto nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil umed, într-o curbă, a acroşat cu semiremorca un microbuz. Impactul s-a soldat cu două victime. Circulaţia se desfăşoară pe un fir alternativ, valorile de trafic fiind scăzute la această oră”, a transmis Poliția Română.

 

Update ora 09.00: După aproximativ două ore, traficul rutier a fost reluat. Se circulă normal acum, pe ambele sensuri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.