Viceprimar cercetat pentru braconaj. Cum se apără edilul din vestul țării

358

Şapte persoane sunt cercetate pentru braconaj cinegetic, după ce au fost prinse de poliţişti şi jandarmi pe un fond de vânătoare, fără autorizaţie. Printre ei se află și viceprimarul comunei Băniţa, Ionel Burlec, dar edilul respinge acuzaţiile aduse de oamenii legii.

„Aceștia efectuau o acţiune de vânătoare cu arme şi muniţie de vânătoare asupra lor în Fondul Cinegetic nr.61 Băniţa, gestionat de către Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Hunedoara, fără a deţine autorizaţie de vânătoare”, a informat miercuri, 6 februarie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat că şase dintre membrii grupului deţineau permise de armă şi permise de vânătoare, însă nu aveau autorizaţie de vânătoare, iar cea de-a şaptea persoană nu avea niciunul dintre documentele menţionate.

Pe numele membrilor grupului s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic, fiind ridicate, în vederea cercetării, un număr de şapte arme de vânătoare şi 65 de cartuşe de vânătoare aferente armelor.

În replică, viceprimarul comunei Băniţa, Ionel Burlec, susţine că ar fi vorba de un „exces de zel” al poliţiştilor şi jandarmilor, deoarece membrii grupului s-ar fi deplasat pe fondul de vânătoare să verifice nişte urme şi starea drumului. Apoi ar fi urmat să se întâlnească şi cu alţi vânători şi să completeze documentul legal pentru vânătoare.

„Există autorizaţie şi nu eram la braconaj. Armele erau în tocuri. Totul era legal. Am mers să vedem nişte urme şi să verificăm starea drumului. Este exces de zel pentru că eu le-am spus că avem autorizaţie”, a declarat Ionel Burlec, pentru Agerpres, menționând că va contesta acţiunea deschisă de jandarmi şi poliţişti.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.