De prea puţine ori observăm că avem în urma noastră o literatură cu importanţi scriitori „de azi” pe care nu i-am citit. Sau n-am citit paginile despre ei, multe şi importante. Romanul care a apărut „azi” a fost pregătit de alte pagini: face parte dintr-o istorie a literaturii. A literaturii noastre. Orgoliile oraşului regal, amplul roman a lui Ion Marin Almăjan, se împlineşte pe o experienţă a scrisului şi a prezenţei timişorene, a dialogului cu istoricii, cu scriitorii „de odinioară”. Cu amintirea lui Ladea, a lui Miu-Lerca, a lui Julius Podlipny şi a altora, pe care îi putem regăsi (şi) sub alte nume, dacă ştim istoria oraşului. A Banatului. Fiindcă romanul Orgoliile oraşului regal rescrie istoria Timişorii şi a Banatului, din prima jumătate a secolului XX. Istoria lui Slăvin Sărăfin, jurnalist tânăr şi nonconformist, din acest roman, recapitulează, cred, o experienţă proprie, dar şi pagini din alte cărţi ale lui Ion Marin Almăjan. Recapitulează? Regăseşte?
În Tornada (1980) sunt bune pagini consacrate unui ziarist. Marcel Pop-Corniş va scrie despre romanul lui Ion Marin Almăjan o recenzie amplă, cu multe superlative: „Tornada ni se pare cel puţin un roman-document — specie îmbietoare prin libertăţile ei, printre care, nu în ultimul rând, posibilitatea de a utiliza colajul şi pastişa cu minime riscuri, ci și un roman parabolă care, utilizând un cadru istoric extrem de minuţios reconstituit, defineşte în cele din urmă esenţa dramatică a unor procese sociale (…) Tornada este, înainte de toate, un bun roman de atmosferă, scris, după toate canoanele genului, cu o ştiinţă — am zice americănească — a construcţiei şi desfăşurării de planuri. Există de toate în acest roman, şi proză de moravuri, şi comedie socială, şi epic spectaculos, cinematografic, şi dezvăluiri incitante din culisele istoriei (…) Adevăratul personaj al romanului este Timişoara (…)”.
Să mai scriem că Marcel Pop-Corniş, aşezat în anii optzeci în Statele Unite (ca să devină, acolo, unul dintre cei mai importanţi cercetători ai literaturilor Europei Centrale), a „presimţit” romanele viitoare ale lui Ion Marin Almăjan. Scriitorul publică, în 1994, În afara gloriei, prima parte a unui roman dedicat lui Eftimie Murgu, grănicerilor bănăţeni, cărturarilor din Banat care au apărat drepturile românilor în vremuri rele. Dialogurile lui Eftimie Murgu cu Contesa Mihaly, cele cu Damaschin Bojâncă pun în valoare patetismul unui luptător pentru istoria-cea-adevărată. Mătuşa mea, Maria Theresia, se întoarce şi mai departe în timp: e o carte „a lui Nicolae Stoica de Haţeg” şi a vremurilor sale. Scriitorul îl parafazează pe primul cronicar al Banatului, de unde preia, stilizează, rescrie pagini dominate de un senzaţional de bună calitate. Nu lipseşte nici „comedia imperială” pe care o descoperă prozatorul anului 2000, transcriind întâmplările înaintaşului:
În Literatura Banatului am remarcat buna înţelegere a locului, liniile sigure care numesc geografia literară a Banatului. Geografia, etnopsihologia, foarte vii în Orgoliile oraşului regal. Ca şi paginile istoriei „recente” — cea a confruntărilor cu legionarii, cu naziştii, cu invadatorii. Doamne pătimaşe, iubiri ascunse sau frenetice, dar şi momente culturale pe care le putem regăsi cu plăcere: ne bucură întâlnirile lui Ladea cu Slăvin. Sau ale ziaristului Slăvin cu Groza, şef al ziarului timişorean. Sau alte „traversări” ale oraşelor din Banat.
Dacă Marcel Pop-Corniş pregăteşte ediţia a doua a monumentalului op (patru volume!) al Literaturilor Europei Centrale, ar avea un nou punct de referinţă. Ca un excepţional istoric al literaturilor, Marcel îl presimţise cu aproape patruzeci de ani înainte.