Nici nu am încheiat bine primele observații pe această temă, că politicienii au ținut să-mi confirme bănuielile cele mai sumbre. În Polonia, avortul a devenit aproape ilegal, scoțând în stradă mii de manifestanți în peste 50 de orașe din întreaga țară. Se întâmpla la aproape o lună după ce Argentina legiferase întreruperile de sarcină. Aproape simultan, președintele Joe Biden a anulat semnătura SUA pe Declarația Consensului de la Geneva, care stipulează că „nu există un drept internațional în favoarea avortului, nici vreo obligație internațională în sarcina statelor pentru a finanța sau facilita întreruperile de sarcină”. Cum se întâmplă, de regulă, în asemenea situații, tot felul de „înțelepți” au ținut să-și prezinte părerea privitoare la problema în chestiune. Platformele de socializare au găzduit părerile în contencios, dar ceea ce nu observăm, pentru că, probabil nu ne deranjează, este nivelul umilitor, feudal al disputelor. Și al revanșei. Al aroganței.

Strajk Kobiet/ Greva Femeilor

Se știe că Polonia este o țară eminamente catolică, în care Biserica a jucat un rol crucial în a menține unitatea societății chiar și în deceniile în care statalitatea fusese desființată de jocul puterilor din jur; a coalizat forțele progresiste ale națiunii în lupta anti-totalitară, precum și în schimbarea pașnică de putere din 1988–89. Ca urmare, se instituise un taboo general în a lua în discuție prestația socială a bisericii, cu atât mai mult, eventualele derapaje ale clerului. Statutul special, construit prin eforturi și jertfe timp de mai multe secole, dădea legitimitate unor revendicări, credibilitate celor pe care îi promova, putere și curaj celor ce aveau de înfruntat forțe politice potrivnice. În felul acesta a devenit ținta perfectă pentru cei ce nu înțeleg jocul democratic și aveau nevoie de acoperire pentru deciziile lor anti-sociale.

Partidul Lege și Dreptate — PiS —, condus de Jaroslav Kaczyski, a preluat puterea în anul 2015 și a anulat aproape toate reformele ce făcuseră din Polonia avanpostul tranziției post-comuniste. De la organizarea magistraturii la conținutul presei și, mai departe, la redefinirea patriotismului, toate ungherele în care a fost posibilă o cât de semnificativă scrijelire a domniei legii, au fost „reformate” în sens conservator, naționalist xenofob. La adăpostul modificărilor operate în plan instituțional, modificări ce au generat proteste și dezbateri aprinse, puterea a făcut pași importanți în asedierea celui mai intim aspect al vieții private: dreptul la avort, corelativ cu interpretarea halucinantă a statutului copilului nenăscut. Chiar dacă pare un ecou al pivnițelor medievale, dreptul femeii la a decide asupra vieții și trupului propriu, împreună cu detaliile întreruperilor de sarcină, au ajuns temă de drept… constituțional, tribunalul de profil fiind sesizat în mai multe forme spre a decide în speță. Înainte de asta, instituțiile-cheie ale statului au fost dăruite cu funcționari loiali celui ce i-a numit, partidului, liderului înțelept, spre a-i pune în practică toate derapajele ideologice.

Vom aminti, pe scurt, faptul că, dincolo de liberalizarea politică și instituțională, deja în 1993 Polonia (re)cunoștea rigorile restricționării dreptului la avort în termenii: a. sarcinii provenite din săvârșirea unei infracțiuni de viol sau incest; b. existenței unui risc la adresa vieții mamei; c. detectării de către medici a unui probleme „severe și permanente” în sănătatea fătului. De atunci încoace, societatea politic eliberată cu atâtea sacrificii și suferințe și-a trimis femeile în străinătate, spre a întrerupe acolo sarcinile nedorite, fără a-și pune propria viața în pericol. Pe de altă parte, forțe conservatoare au căutat orice posibilitate de a interzice până și excepțiile sus-menționate, închistând viața privată și manifestarea demnității ființei umane. În 2016, Mișcarea Opriți avorturile a depus, în acest sens, o inițiativă legislativă susținută de 830.000 de semnături, forțând Parlamentul să o ia în dezbatere. Societatea a reacționat prompt prin „Protestul negru”, care, la ora aceea, a reprezentat cea mai amplă mișcare populară de la celebrele revolte coordonate de sindicatul Solidarnosc, în anii ’80. Cu o consistentă susținere internațională, s-a oprit procesul legislativ, nu fără a lăsa un profund sentiment de neputință în ambele tabere ale conflictului. Era, atunci, pentru prima dată când politicul sfărâma alianța tradițională între Biserica Catolică și societate și când partidele (noi?) înțelegeau cum pot folosi Biserica împotriva societății care nu le-a votat. Iar aceasta s-a lăsat atașată unei lupte în care putea avea primul și ultimul cuvânt, cu condiția să fie desfășurată pe teritoriul propriu.
După alegerile parlamentare din 2019, care au redus majoritatea PiS din Sejm, grupurile de presiune au forțat deputații puterii să înainteze Tribunalului Constituțional o sesizare cu privire la constituționalitatea întreruperii de sarcină în cazul unor malformații ale fătului. Dacă și în ce măsură o asemenea problemă ține de dreptul public, cu precădere de prevederile legii fundamentale este o glumă nesărată bună de colocvii rurale. Dar și de agenda PiS! Atunci, participarea la constestații a depășit recordul din 2016, aducând în fața societății aspecte de-a dreptul incredibile: mașină de poliție plină cu proaspăt arestați trecând peste mâna unui protestatar ce căuta să o oprească; doamne deputat care s-au legitimat sperând să poată modera între jardarmerie și revoltați, primind spray cu piper în ochi; biserici catolice jefuite, apoi păzite de poliție, sau, mai târziu, de forțe para-militare organizate de forțe de extremă dreaptă; decizie a primului-ministru de a închide accesul în cimitire în jurul datei de 1 noiembrie, atât de importantă în catolicism; sloganul „Minsk sau Varsovia — același lucru!”; suprimarea finanțării universităților care au permis studenților să participe la manifestații; cereri de apostazie din Biserica Catolică poloneză. Dar, cel puțin, a blocat pronunțarea și publicarea hotărârii Tribunalului Constituțional, lăsând o dâră de speranță, dar și o umbrelă de teamă în dreptul fiecărui medic ce putea fi condamnat penal (!) pentru efectuarea oricărei întreruperi de sarcină.

Sub protecția procedurilor jurisdicționale, puterea a amânat anunțul fatidic până săptămâna trecută, când, exact în 27 ianuarie, cu imense forțe de poliție desfășurate pe străzi, a făcut… nefăcutul: a anunțat neconstituționalitatea întreruperii de sarcină în cazul unui făt cu malformații congenitale. Adică, Varșovia lui Jaroslav Kaczynski se retrage din Convenția de la Instanbul ce interzice violența împotriva femeilor, incriminând efectele construcției sociale a rolurilor femeii și, respectiv, bărbatului în societate și impune femeii, continuarea unei sarcini cu conștiința că rezultatul va fi unul dezastruos pentru viața și psihicul mamei, va produce un copil problemă pentru familie și pentru o societate deloc pregătită instituțional să preia situația. Cum, din Slovacia vecină, Marian Kotleba, liderul mișcării de extremă dreaptă, denunțase avortul ca un holocaust împotriva unei ființe lipsite de apărare, Partidul Lege și dreptate (a cui, oare?) a pronunțat, prin judecătorii numiți de partid la Tribunalul Constituțional, a pronunțat condamnarea de facto a femeilor tocmai în Ziua Internațională a Holocaustului, i.e. ziua deschiderii lagărului de la Auschwitz în urmă cu 76 de ani. Dacă se poate misoginism și antisemitism într-o singură formulă, de ce nu? Amestecată cu puterea simbolismului politic și cu tăcerea (vinovată sau nu) a Bisericii Catolice, oferea explicația cea mai clară a nevoii retragerii din Convenția de la Istanbul împotriva violenței asupra femeilor!

„Avortul corect politic”

Mesajele care au umplut dincolo de refuz străzile și piețele Poloniei au probat, încă o dată, limitele limbajului uman în fața șocului și a monstruozității deciziilor oamenilor (?) împotriva lor înșiși: „În fiecare femeie e o revoltă”, „Trupul meu nu e coșciug”, „Guvernul nu e o sarcină, deci poate fi avortat”. În acest moment, hotărârea este în vigoare, transformând peste 90% dintre întreruperile de sarcină realizate anul trecut în fapte penale. Împingând femeile spre „turism medical” sau spre suferință și împingând societatea poloneză înapoi, în istorie, cu câteva sute de ani. Dimpotrivă, se aude vocea Papei Francis: „A realiza un avort e ca și când ai angaja un asasin!” Și suntem în Europa, secolului XXI! Într-o societate care a oferit, cultural, imens patrimoniului universal. O societate liberă (!) și activă. Și, lucru extrem de important, detașată, în sfârșit, de protecția tradițională a Bisericii Catolice. Este, din nou, o societate mutată în stradă, divizată de această dată și cu un grad imens de nedumerire în fața haosului din viața politică.

Inutil să facem predicții și, pe undeva, imoral. Predicțiile, ca și continuarea, sub orice formă, a acestei farse sociale ne împing în sfera imoralității. Vrem doar să includem în agenda discuțiilor câteva aspecte de bun-simț, ignorate sau anulate de politicieni, de bărbați, de fundamentaliștii oricăror religii, cu precădere de cei ai religiilor politice. În primul rând, presupunem că fătul în cauză se naște viu și va fi creștinat, cum pretinde Kaczynski. Sistemul medical polonez este denunțat de protestatari ca fiind un armaghedon social. În luna octombrie 2020 s-a creat Consiliul Consultativ, spre a negocia cu puterea (precum în „vremurile bune”???, ei bine, cu Jaruzelski s-a negociat și s-a formulat un compromis!). Acest Consiliu a cerut alocarea a 10% din PIB sistemului de sănătate, exact într-un an al pandemiei și, evident, nu s-a obținut. Nu există nici în Polonia, cum nu există cel puțin în Europa Centrală și de Est, un sistem de protecție socială pentru mama care fie își va pierde locul de muncă spre a se ocupa de copil, fie va fi forțată să cheltuiască sume de care nu dispune pentru sănătatea nou-născutului, fie îl va abandona. Societatea nu are soluții și nici măcar nu le caută. Nici în buget, nici în plan instituțional. Soluții pentru a ajuta mama în cauză nu există! Ne aflăm în prag de traumă personală spre socială? Soluționarea traumelor nu figurează în agenda politică! Poate copilul respectiv are un tată… De regulă, acesta pleacă și nu se mai implică. În rarele cazuri în care adastă alături de mamă, o reduce la rolul de servitoare casnică pentru care el va face munca socială. Procentual, numărul de familii care nu se destramă în asemenea ocazii e demn de ignorat. Atunci când vorbim despre familii, și nu despre relații extraconjugale.

Și aici vine creștinul-filosof să spună că tocmai aceste relații trebuie eliminate din viața socială. Și recită, cu patos, fragmente din Scriptură fără a observa modificările structurale petrecute în viața societăților, propriile derapaje comportamentale, efectele previzibile. Întrebăm, astfel, precum cetățeanul turmentat, de vreme ce avortul este neconstituțional și acolo unde medicina spune că este depășită, fapta bărbatului-tată de a părăsi „familia” este una constituțională sau ține de dreptul natural al bărbatului de a rămâne neincriminat sub aceste aspecte? Este sau nu o formă de viol faptul de a forța femeia să întrețină relații sexuale de câte ori se pune problema protejării locului de muncă sau a manifestării ei ca individ liber în viața publică? Se spune că femeia a consimțit, deci, „în litera legii”, nu vorbim despre viol. Dar în mult invocatul „spirit al legii”? De ce nu sunt incriminați cei ce determină aceste situații, și nu sunt revocați din pozițiile sociale de care abuzează? Declarația Consensului de la Geneva, semnată de Varșovia, vorbește despre „egalitatea femeilor” dar nu precizează cu cine. Sigur, nu este egalitatea cu bărbații. Aceștia au impus în Polonia folosirea termenului de „copil” pentru făt spre a atrage acoperirea juridică a drepturilor copilului asupra acestei forme de viață. Dar, similar, nu se vorbeste despre dreptul la viață al mamei reduse „la cratiță”, cum sugera liderul vecin, Alexandru Lukașenko, despre dreptul la viață al copiilor sănătoși pentru care nu mai este disponibilitate educațională! Nu, ziua Holocaustului, negat sub aspectul colaborării societății poloneze cu ocupantul german, această zi a fost din nou murdărită de o clasă politică misogină, redusă, aflată în căutare disperare de instrumente de dominare. De ucidere și umilire. Rolurile social construite ale femeilor și bărbaților trebuie reinstituite spre deliciul și liniștea PiS. Si spre compromiterea țesăturii sociale care făcuse din Polonia anilor ’80 cel mai râvnit model din Europa, cel puțin. Asasinul nu e cel ce realizează avortul, ci cel ce exclude jumătate din societate de la exercițiul liber al dreptului la viață. Dar asta nu mai e „corect politic”!