Viață curmată la 20 de ani. Florin a fost bătut până la moarte de mai mulți necunoscuți

1588

Un român de 20 de ani a fost ucis în bătaie într-o staţie de metrou din Londra. Florin venea de la o petrecere şi a fost atacat de mai mulţi necunoscuţi, care l-au lăsat lat pe peron.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Vicovu de Sus, a murit în urma unei agresiuni petrecute sâmbătă noapte, în Londra, acolo unde se afla la muncă împreună cu un frate de-al său. Florin Pitic se întorcea de la ziua unui prieten din Londra, după miezul nopții, și a fost luat la bătaie în stația de metrou Queensbury.

Florin a căzut lovit de agresori şi nu s-a mai ridicat. La fața locului au ajuns echipaje medicale care i-au aplicat manevre de resuscitare, după care l-au dus la spital, unde a fost declarat decesul. Tânărul de 20 de ani avea un traumatism mai vechi la cap, în urma unei căderi accidentale dintr-un copac.

În numeroasa comunitate vicoveană aflată la Londra se spune că în mod cert autorii au fost tot români, scrie Monitorul de Suceava. De altfel, există și un martor direct, prietenul care îl însoțea pe Florin Pitic. Acesta, tot un tânăr din Vicov, a fost audiat de polițiștii londonezi. Agresorii au fugit imediat ce tânărul a căzut la pământ și a rămas nemișcat.

Presa londoneză a titrat, în edițiile online de ieri, câteva rânduri despre crima din stația de metrou. „Ancheta este în curs de desfășurare și în acest stadiu nu au existat arestări. Suntem în faza incipientă a investigației noastre și aș îndemna pe oricine a asistat la ceea ce s-a întâmplat sau la evenimentele care au condus la aceasta să ne contacteze cât mai curând posibil. Ar putea să dețină informații vitale despre evenimentele tragice”, a transmis un oficial al poliției londoneze.

Provine dintr-o familie numeroasă, care a mai fost lovită de tragedii

Florin Pitic era cunoscut ca un băiat liniștit, care nu avea conflicte și nici dușmani. Băiatul plecase la Londra pentru a lucra și a face un ban, iar toată lumea este convinsă că agresiunea a plecat de la un conflict spontan, izbucnit în stație, provocat de agresori. Tânărul care a murit provine dintr-o familie numeroasă din Vicovu de Sus. Acesta mai are două surori și un frate în Italia și încă un frate în Noua Zeelandă. Un alt frate era cu el în Anglia, iar acasă ar mai fi o soră și un frate.

La Vicovu de Sus se mai știe că tânărul a mai avut doi frați care au murit în Germania, tot în împrejurări violente. Tânărul a învățat la Grupul Școlar „Ion Nistor” Vicovu de Sus și urma să împlinească 21 de ani luna viitoare.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.