Traseul, care urmează cele mai frumoase zone ale ţării, măsoară 1.400 de kilometri. În judeţul Hunedoara, traseul are aproximativ 140 de kilometri.
Proiectul de turism Via Transilvanica, promovat de organizaţia Tășuleasa Social, a împlinit șase ani, fiind lansat pe 12 iunie 2018.
Via Transilvanica este un traseu mai degrabă submontan, iar tronsonul care străbate județul Hunedoara poate fi parcurs la pas, în mai multe etape.
Traseul este într-o stare foarte bună, iar semnele sunt vizibile. Turiștii pot campa sau se pot caza la diverse pensiuni care se găsesc pe internet sau în ghidul Via Transilvanica.
Dincolo de peisaje, drumeții pot degusta din gastronomia locală, explică șeful Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
“În zona județului Hunedoara are aproximativ 140 de kilometri. Începe de la Romoșel, deci intrarea pe la de la Cugir spre județul Hunedoara din Alba, și se termină la Porțile Transilvaniei, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, pe vechiul traseu al căii ferate cu cremalieră. Traseul din județul nostru este undeva la opt sau nouă etape de parcurs, fiecare câte 15-20 de kilometri, poate nici atât în unele porțiuni. Este un traseu ușor și mediu, însă el poate fi parcurs și pe porțiuni mai scurte, deci trebuie să te uiți pe hartă să vezi ce porțiune îți alegi”, spune Ovidiu Bodean.
Traseu cu peisaje de basm și monumente istorice
Turistul care urmează Via Transilvanica va rămâne uimit de peisaje dar și de monumentele istorice pe care le va întâlni pe traseu.
„Atinge foarte multe puncte extrem de importante și de interesante din județul nostru, cum ar fi Ciungu Mare, deci un peisaj extraordinar cu case, cu poieni. Pe urmă trece pe la Sarmizegetusa Regia, cetățile dacice de acolo sus la Târsa, unde este iarăși un peisaj extraordinar, Fundătura Ponorului ceea ce ar trebui să cam vadă cam toată lumea. E o zonă extraordinară. De acolo se coboară în Ponor, pe urmă se trece pe sub poalele Retezatului. De la Hobița spre cetatea Mălăiești, Râu de Morim cu cetatea și mănăstirea de la Suseni, după care finalul este Clopotiva, Hobița, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cu ieșire spre Bucova pe traseul căii ferate cu cremalieră”, mai spune Ovidiu Bodean.
Via Transilvanica se poate străbate și cu bicicleta, traseul fiind unul abordabil pentru cicliști.
Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/
Foto: www.gohunedoara.com
Am o.virsta la care greu as putea face traseul,dar chiar dacă în majoritate traseul trece prin.Transilvania,nu mine pare normal.sa aiba acest nume al unei zone din Romania/Transilvania promovată turistic peste tot,fără a aminti.ca este din România,Ce are Bucovina sau Severinul cu Transilvania,nu era mai bine si mai frumos sa i se zice Via Dacică,eu ca bucovinean stiu subtextul.dar nu sunt nationalist,nici regionalist,dar turistic peste tot Transilvania,Ardeal,Maramureș,si rar Bucovina,Neamț,Moldova,Muntenia,Oltenia,iar treaba cu acele zone din Via Transilvanica nu apar în reclame,asa se face reclama unei zone,în defavoarea celorlalte prinse în traseul care începe în Bucovina si se termina in Severin,unele nefiind în Transilvania,,Este o.parere de om.care stie si putina istorie si putina politica si putina reclama si manipulare turistică,