Vestul vrea banii Europei direct de la sursă! Ce vor să facă primarii marilor orașe din Ardeal și Banat. FOTO-Video

475

Sâmbătă, la noi în oraș au venit oaspeți de seamă la primăria municipiului. Toți cei trei invitați erau de asemenea primarii din trei mari municipii din vestul și centrul țării.

Întrucât legea mult discutată cu un deceniu în urmă de descentralizare a României a fost o mare dezamăgire a administrației de atunci ce nu a reușit să o aplice, acum se încearcă o nouă formulă ce va aduce mai aproape de cetățeni hotărârile ce duc la dezvoltarea armonioasă a regiunilor.

Timişoara a fost gazda primarului din Cluj – Emil Boc, din Oradea – Ilie Bolojan și a celui din Arad – Gheorghe Falcă. Edilii s-au alăturat lui Nicolae Robu și au semnat un act ce ar putea deveni de o deosebită importanță pentru toată regiunea circumscrisă celor patru municipii. Actul s-a materializat printr-un protocol de colaborare între municipiile conduse în acest moment de primari liberali.

Totul a pornit cu un an în urmă, ca o inițiativă a primarilor din cele patru oraşe ce au crezut la un moment dat că nu mai pot sta cu căciula întinsă spre capitală, doar-doar vor primi un ban pentru dezvoltarea unor proiecte regionale.

Această Alianță a Vestului semnată azi de Ilie Bolojan, Emil Boc, Gheorghe Falcă și Nicolae Robu, practic, aduce la o formă concretă conceptul de subsidiaritate, atât de des invocat, dar și aplicat în Europa regiunilor. De fapt este vorba de o idee simplă, dar destul de evitată la noi, aceea de a aduce nivelul deciziei administrative cât mai jos, acolo unde este cetățeanul ce vrea să aibă contact direct cu aleșii săi și cu cele ce îi îmbunătățesc viața.

Se vrea o strânsă colaborare pentru a rezolva proiecte ce vor aduce noi investitori în zonă.
Un prim pas va fi realizarea unei asociații finanțată și sprijinită de cele patru municipii ce va deveni partener egal al autorităților de Bruxelles, de unde vor cere bani pentru unele proiecte locale fără a mai pierde timp cu autoritățile de la București.

Una din primele măsuri va fi încurajarea și accelerarea conexiunilor dintre cele patru orașe. Aceasta va fi atât pe cale feroviară cu trenuri foarte rapide ce nu ar trebui să facă mai mult de două sau trei ore de la Timișoara până la Cluj. Se va sprijini și construcția unor autostrăzi cum este cea numită „Via Carpatica”, Autostrada Transilvaniei” sau cea dintre Timișoara și Belgrad. Foarte mult nu ar fi de muncă, mare parte din tronsoanele mai lungi fiind deja realizate, dar nu există o interconectare între acestea.

Conexiunea poate fi chiar și de natură electronică. Este deja în lucru o conectare informatică de mare capacitate între municipiile semnatare.

Oraşele vor continua colaborările de până acum (dar timide) cu unele pe un plan mai larg în următoarele domenii: cultural, educație, sănătate, turism, sport şi securitate.

În mod ferm a fost reiterată afirmația că această alianță de vest nu este împotriva cuiva și nu are nici într-un caz caracter secesionist. Exemplul poate fi urmat și de alte zone ale țării, fiecare cu caracteristicile locale. Chiar și la această alianță se mai pot ralia unii ce au același țel comun.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.