Vești proaste pentru pensionari și fumători. Cum vrea Guvernul să strângă mai mulți bani la buget

128

Executivul a decis cum va arăta bugetul pe anul viitor, iar veştile nu sunt bune pentru fumători şi nici pentru unii pensionari.

Elevii care fac naveta ca să ajungă la scoală vor avea din nou transportul decontat de autorităţile locale. Asta a decis marți seară Guvernul, după ce timp de jumătate de an, reprezentanţii elevilor au reclamat ca multe familii nu-şi permit să plătească transportul pentru şcolari.

Sunt măsuri de urgență pe care Guvernul le ia acum pentru a strânge mai mulți bani la buget în 2020. Prima măsură este creșterea accizei la țigarete, ceea ce va însemna o scumpire a pachetelor de țigări, la raft. Alte măsuri privesc indemnizațiile de hrană ale bugetarilor, fie că vorbim despre polițiști, fie că vorbim despre militari. În cazul lor, indemnizațiile de hrană vor fi plafonate în 2020, la nivelul actual. De asemenea, indemnizațiile demnitarilor vor fi înghețate. Astfel, salariilor acestora vor rămâne în 2020 la nivelul celor din 2019.

Alte măsuri decise de Guvern se referă la unii pensionari, asta pentru că Executivul a decis să interzică situația în care salariul de la stat poate fi cumulat cu pensia, astfel că pensionarii aflați în această situație nu vor mai putea face acest lucru începând din ianuarie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.