Lucrările avansează rapid pe șantierul pasajului subteran care va lega Piața Consiliul Europei și bulevardul Antenei, proiect realizat de investitorii centrului comercial din zonă.
Primarul Timișoarei a făcut o vizită pe șantier și așa cu ne-a obișnuit a tras concluziile pe Facebook. Pasajul rutier are toate șansele să fie gata anul viitor.
„Traficul pe inelul 2 va fi reluat imediat după ieșirea din iarnă, pt că lucrările la complexul de pasaje pe două niveluri subterane de pe inelul 2 au avansat foarte frumos. Concret, pe jumătate din tunelul pe 4 benzi carosabile de pe primul nivel subteran -tunel care, reamintesc, face legătura între Str. Calea Sever Bocu (partea din aceasta din zona Pieței Consiliul Europei) și intersecția giratorie Bd. Antenei – Inelul 2 (partea din acesta ce vine dinspre Str. Baader)- s-au dat deja jos cofrajele și se lucrează acum la instalația electrică, iar pe cealaltă jumătate se va ajunge în acest stadiu în circa o lună. Celălalt tunel, care leagă cu câte o bandă carosabilă pe sens, etajul doi subteran al noii parcări din cadrul proiectului Open Ville, aflată în construcție în fază avansată și ea, de Str. Demetriade, perpendicular pe primul, situat la nivelul 2 subteran, deci care trece pe sub primul este deja gata”, a explicat primarul pe Facebook.
Subpasajul va avea peste 200 de metri și câte două benzi de circulație pe sens. După ce investitorii privați finalizează acest proiect, ar putea, teoretic începe șantierul pentru un alt pasaj, pe sub Piața Consiliul Europei.