-0.9 C
Timișoara
duminică 19 ianuarie 2025

Vești bune pentru elevi. Primesc bani de liceu

Liceenii care îndeplinesc anumite condiții pot primi lunar o bursă în valoare de 250 de lei, în cadrul programului „Bani de liceu”.

Ministerul Educației Naționale desfășoară și în acest an programul de protecție socială denumit  „Bani de liceu”, în cadrul căruia peste 32.000 de liceeni vor primi lunar un sprijin financiar de 250 de lei. Bursa este acordată pe parcursul întregului an școlar 2019-2020, elevilor care urmează cursurile la zi și ale căror familii au un venit lunar de maximum 500 de lei de persoană.

Pentru stabilirea câștigului pe membru de familie, se ține seama de  toate veniturile realizate de membrii familiei în ultimele trei luni înainte de înregistrarea cererii, cu excepția alocației de stat, a alocației pentru susținerea familiei, a burselor de studii sau sociale.

Cei care au mai mult 20 de absențe nemotivate, obțineâ o medie mai mică de 7 la purtare, nu mai urmează cursurile sau a fost exmatriculați, nu vor mai primi acest ajutor.

Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Peste 1.3000 de clase din școlile din Timișoara vor avea mobilier nou

Primăria Timișoara a achiziționat mobilier pentru 40.000 de elevi. Au fost cumpărate bănci, scaune, catedre și dulapuri pentru 1.300 de clase din școli din...

Începe dotarea cu mobilier nou a tuturor școlilor din Timișoara

Cel mai amplu proiect de dotare a școlilor cu mobilier inițiat de Primăria Municipiului Timișoara avansează odată cu montarea primelor echipamente. Primele bănci, scaune,...

Citește și :