Vestea mult așteptată de șoferi! S-a redeschis strada Popa Șapcă. Ce se întâmplă în zona pasajului. Video

565

Surpriză deosebit de plăcută pentru șoferii care traversează Timișoara! Aceștia nu vor mai fi nevoiți să suporte traficul greoi, întrucât din această dimineață s-a redeschis circulației rutiere strada Popa Șapcă. Șoferii vor putea folosi toate cele patru benzi de pe stradă, cu excepția zonei pasajului, unde se va circula deocamdata doar pe două benzi, întrucât muncitorii mai au de lucrat.

„Dăm drumul la circulație pe Popa Șapcă. Nu e gata, dar primul strat de asfalt este turnat, și prin urmare ceea ce a mai rămas de făcut este să se realizeze zidurile laterale și asta nu încurcă circulația pe două benzi. De fapt noi vom da în funcțiune patru benzi, la ambele capete, și dinspre Punctele Cardinale, și dinspre noul sens giratoriu din zona Praktiker, dar în apropierea pasajului se va produce o îngustare la două benzi ca să se poata lucra la zidurile laterale. E o mare surpriză, și una frumoasa pentru timișoreni. E un șantier greu, mare, și pe tot parcursul cât s-a blocat total circulația în zonă ne-a fost greu. S-a încarcăt sensul giratoriu de la Mărăști, dar și mai greu a fost că în aceeași perioadă, o perioadă de timp, era închis și pasajul Jiul și de acolo mașinile au ajuns tot în sensul giratoriu de la Mărăști. Acum, la Jiul se circulă pe 2 benzi, câte una pe sens, aici vom da drumul la intrare la 2 benzi pe sens în fiecare sens de deplasare, dar în zona pasajului, pe fiecare sens, o bandă va dispărea pe parcursul lucrărilor care au mai rămas de facut”, a declarat primarul Nicolae Robu, pentru Orasul Timisoara.

sursă video: Orasul Timisoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.