Constantin Niță, fost ministru delegat al Energiei în Guvernul Ponta, semnalează faptul că se cumpără energie la prețuri absolut incredibile și atrage atenția că de urgență trebuie stabilită o strategie energetică. Cauzele care au dus la o asemenea situație sunt multiple, susține Niță, care își exprimă, totodată, încrederea ca noul ministru al Energiei să intre rapid în „pâine”.
”Ce se întâmplă cu preţurile la energia electrică?
Am urmărit cu mult interes bursa energiei din ultimele zile. Am constatat că se cumpară energie la preţuri absolut incredibile, între 600 şi 700 lei/ MWh, în condiţiile în care, la contractele bilaterale, preţul este între 155-165lei /MWh. Mi-am pus întrebarea de ce sunt aceste preţuri şi cine este vinovatul acestei situaţii? Răspunsul trebuie să-l căutam în evoluţia sistemului energetic după ce nu am mai fost ministru şi până în prezent. Nu că aş fi făcut minuni dar, dacă se continua ceea ce am început, acum nu se ajungea la o asemenea situaţie.
Atunci când nu ai finalizat strategia energetică, când ai schimbat miniştrii, la comanda unui sistem incapabil să recunoască performanţa, când ai schimbat manageri profesionişti cu incompetenţi, când nu respecţi legea privind asigurarea stocurilor pentru iarnă, când intri cu bocancii într-o companie precum Romgaz şi-i impui preţuri fixe, atunci ajungi în aceasta situaţie.
Este inadmisibil să ai o capacitate instalată în jurul a 24000 MWh şi să nu poţi să acoperi un consum de vârf de 10000 MWh. Şi acest lucru în condiţiile în care am fost criticat în 2013 pentru că nu sprijin energia verde şi sprijin energia pe bază de cărbune. Cine are dreptate acum? Consider că am avut viziune privind acest sistem.
Este nevoie să fie stabilită urgent strategia energetică pentru a decide cum trebuie aşezat sistemul şi cum reuşim să construim un mix energetic eficient. Nu este posibil să renunţi la toate investiţiile în producţia de energie pe bază de cărbune, gaz, apă pentru a acorda atenţie numai energiei regenerabile.
Acum se vede cum piaţa reacţionează la lipsa de energie pentru că producţia de energie pe cărbune, pe apă, pe gaze a scăzut iar cea regenerabilă funcţionează intermitent. De aici consecinţa acestor preţuri incredibil de mari. Sper ca noul ministru al energiei să intre rapid în „pâine” şi să regleze toate mecanismele în aşa fel încât piaţa să revină la normal”, a scris, pe blogul personal, fostul ministru al Energiei, Contantin Niță.