6.2 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

VESTE PROASTĂ pentru șoferi! Amenzile de circulație vor fi majorate, peste doar câteva zile. Ce spun timișorenii?

Atenție șoferi, crește punctul de amendă! Nivelul amenzilor de circulație este influențat de salariul minim pe economie, iar în condițiile în care acesta a fost majorat de la 1 februarie 2017, de la 1250 de lei la 1450 de lei, atunci și punctul de amendă va crește, scrie hotweek.ro.

Potrivit prevederilor din Codul Rutier, punctul de amendă este calculat la 10% din valoarea salariului minim pe economie. După creșterea salariului minim pe economie, punctul de amendă va creste de la 125 la 145 de lei.

Concret, de la 1 februarie 2017, un punct-amendă va reprezenta 145 de lei, iar cea mai mică amendă de circulație va fi de 290 de lei (față de 250 de lei, cât este în prezent). Totodată, cea mai mare amendă primită de șoferi va fi de 14.500 de lei, față de 12.500 de lei, cât este în prezent.

„Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență li se stabilesc clase de sancțiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amenda, în funcție de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă”, prevede Codul Rutier.

Clasele de sancțiuni prevăzute în Codul Rutier sunt:
• clasa I: 2 sau 3 puncte-amendă;
• clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amendă;
• clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amendă;
• clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte-amendă;
• clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă.

Un calcul al amenzilor socotind la punctul de amendă de 145 de lei arată că șoferii pot fi sanctionați, de la 1 februarie, cu următoarele sume:
• clasa I: 290 sau 435 de lei;
• clasa a II-a: 580 sau 725 de lei;
• clasa a III-a: de la 870 la 1.160 de lei;
• clasa a IV-a: de la 1.305 la 2.900 de lei;
• clasa a V-a: de la 3.045 la 14.500 de lei.

Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV. Clasa a V-a de sancțiuni este valabilă doar pentru persoanele juridice.

În ultimii șase ani, ca efect al majorărilor salariului minim, valoarea punctului-amendă a urcat de la 67 de lei în 2011 la 70 de lei în 2012, la 80 de lei în 2013, la 90 de lei în 2014, la 105 lei în 2015 și la 125 de lei în 2016, ajungând acum la 145 de lei.

Ce spun șoferii din Timișoara, într-un scurt sondaj realizat în cursul dimineții? ”Foarte bine fac! La câți nebuni sunt în trafic, poate așa îi mai potolește” spune Călin C., taximetrist, referitor la majorarea amenzilor de circulație.

”Asta este! Amenzile se tot majorează dar autoritățile nu fac mai nimic să ne ușureze traficul prin oraș. Și te mai miri că se întâmplă atâtea minuni în circulație” își exprimă nemulțumirea Florica M., șofer de troleibuz.

”Știu să bage semafoare așa zis ”inteligente”, care ne macină nervii și pe urmă să ne amendeze dacă încălcăm regulile. Să ne mai lase în pace” se revoltă Sorin T, șofer de auto-utilitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :