Veste de milioane pentru șoferii din România. Legea care îi va bucura pe toți, din luna august

177

Legea care va bucura mulţi şoferi a fost publicată în Monitorul Oficial, ultima etapă legislativă ce trebuia parcursă pentru a putea fi aplicată. Reglementarea va intra în vigoare oficial din 24 august.

Din august, amenzile vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, nu în 48 de ore. Legea care prevede această noutate a fost şi publicată în Monitorul Oficial. Reglementarea va intra în vigoare oficial din 24 august.

Din ianuarie 2019, amenzile rutiere vor putea fi plătite de oriunde din ţară, într-un cont unic, deschis la Trezorerie. Schimbarea, recent publicată, este binevenită, întrucât amenzile vor putea fi plătite de oriunde, fără să aibă importanţă unde are domiciliul sau reşedinţa persoana amendată.Pe deasupra, autorităţile vor dispune şi de un sistem informatic în care se vor putea face orice fel de verificări cu privire la amenzile achitate sau neachitate.

Noua Lege publicată în data de 25 iulie 2018 are drept obiectiv creşterea eficienţei procedurilor de achitare a amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice de către agenţii constatatori din cadrul organelor care au implementat seria de evidenţă unică a proceselor-verbale de contravenţie şi modalitatea de preluare şi transmitere în sistem informatic a datelor necesare creării titlului de creanţă electronic.

Achitarea în contul unic al Trezoreriei va degreva contravenientul de obligaţia de a mai prezenta dovada plăţii.Sumele reprezentând amenzi aplicate persoanelor fizice reprezintă venit al bugetelor locale unde contravenientul îşi are domiciliul, iar cele aplicate persoanelor juridice reprezintă venit la bugetul de stat cu excepţia celor aplicate de autorităţile locale şi acelea privind regimul circulaţiei pe drumurile publice care vor constitui venit la bugetele locale unde contravenientul îşi are sediul.În cazul în care contravenientul refuză să semneze procesul verbal de contravenţie, comunicarea acestuia se va realiza în maximum 2 luni.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.