Veste bună pentru viitorii pensionari din Banat și din țară! Despre ce este vorba!

475

Oamenii care lucrează în instalaţiile industriale de prelucrare a materiilor prime nucleare, adică în zona I de expunere la radiaţii, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă după cel puţin 15 ani de muncă în aceste meserii. Dansatorii, soliştii de operă şi cascadorii au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, dacă au stagii de cotizare de cel puţin 20 de ani într-una dintre aceste profesii şi dacă au împlinit cel puţin 50 de ani, potrivit informaţiilor comunicate de către Casa Naţională de Pensii.

În jur de 8.500 de români, beneficiari ai pensiilor speciale, au printre cele mai scurte stagii de cotizare la pensie dintre toate categoriile profesionale din România. De exemplu, auditorii publici externi la Curtea de Conturi au dreptul, la împlinirea vârstei standard de pensionare, la pensie specială, dacă au cel puţin 14 ani vechime în funcţie, în timp ce diplomaţii cu minimum 15 ani vechime în Ministerul Afacerilor Externe au dreptul, la împlinirea vârstei de 60 de ani, la pensie specială.

care sunt profesiile şi condiţiile de lucru care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare.

De exemplu, au dreptul la pensie pentru limită de vârstă persoanele care au realizat stagii de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de expunere la radiaţii, respectiv 17 ani în zona II de expunere la radiaţii, indiferent de vârsta pe care au împlinit-o când solicită acest drept.

Balerinii şi acrobaţii pot primi pensie pentru limită de vârstă dacă au realizat stagii de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste profesii şi au împlinit cel puţin 40 de ani – femeile şi 45 de ani – bărbaţii.

Dansatorii, soliştii de operă şi operetă, şi cascadorii au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, dacă au stagii de cotizare de cel puţin 20 de ani într-una dintre profesiile antemenţionate şi dacă au împlinit cel puţin 50 de ani.

Iată pe larg cine are dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare, dacă are stagiu de cotizare mai mic decât cel complet:

– persoanele care au realizat stagii de cotizare de cel puţin 20 de ani în mine, în subteran au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu o reducere de 20 de ani din vârsta standard de pensionare, prevăzută de lege. Concret, minerii care întrunesc aceste criterii pot primi pensie pentru limită de vârstă dacă au împlinit minimum 45 de ani.

– persoanele care au realizat stagii de cotizare de cel puţin 20 de ani de activitate artistică în profesiile de balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreţ de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă şi operetă, cascador sau instrumentist la instrumente de suflat au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu o reducere de 15 ani din vârsta standard de pensionare, prevăzută de lege. Vârsta standard de pensionare redusă nu poate fi mai mică de 50 de ani, cu excepţia balerinilor şi acrobaţilor pentru care vârsta standard redusă nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi.

– persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat la sistemul de asigurări sociale beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, prevăzute de lege, în funcţie de gradul de handicap, astfel:

  • cu 15 ani, în cazul asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;
  • cu 10 ani, în cazul asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare.

– persoanele nevăzătoare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzătoare cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, prevăzut de lege.

– persoanele care au realizat stagii de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de expunere la radiaţii, respectiv 17 ani în zona II de expunere la radiaţii. Dacă întrunesc aceste criterii, persoanele care au lucrat în zona I sau II de expunere la radiaţii pot primi pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârsta pe care o au când solicită acest drept.

Locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii sunt:

  • cele din subteran;
  • cele din instalaţiile-pilot, semiindustriale şi industriale de prelucrare a materiilor prime nucleare şi a nisipurilor titano-zirconifere;
  • cele din instalaţiile de tratare a apelor reziduale de la minele şi instalaţiile de prelucrare a materiilor prime nucleare;
  • cele în care se fac măsurători dozimetrice (adică măsurarea dozelor radiaţiilor ionizante), analize chimice şi fizice, precum şi cercetări în staţii şi laboratoare de specialitate ale materiilor prime nucleare;
  • cele în care se execută lucrări de încărcare-descărcare, transport, recepție, depozitare a materiilor prime nucleare şi a concentratelor acestora;
  • cele care implică activităţi de închidere şi conservare a unităţilor care utilizează, exploatează şi prelucrează materiile prime nucleare.

Locurile de muncă din zona II de expunere la radiaţii sunt:

  • cele în care se lucrează cu surse sau minereuri radioactive la etalonarea aparatelor din secţii şi ateliere;
  • cele de la suprafaţă, unde se execută lucrări de prospecţiuni, explorări, deschideri, pregătiri şi exploatare a materiilor prime nucleare;
  • cele din atelierele situate în incinta unităţilor de cercetare, exploatare, preparare a materiilor prime nucleare, unde se execută operaţiuni de reparaţii şi întreţinere a utilajelor şi aparatelor contaminate radioactiv;
  • cele de la suprafaţa unităţilor şi subunităţilor sectorului de materii prime nucleare unde se execută decontaminarea echipamentului de protecţie, curăţarea băilor miniere şi a vestiarelor, întreţinerea şi exploatarea lămpilor de mină.

Încadrarea în zonele I şi II de expunere la radiaţii se face în funcţie de timpul efectiv lucrat în aceste locuri de muncă, astfel:

  • pentru zona I de expunere la radiaţii, cel puţin 50% din programul normal de lucru;
  • pentru zona II de expunere la radiaţii, cel puţin 70% din programul normal de muncă.

Cine poate primi pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare, dacă are stagiu complet de cotizare: 

– persoanele care au desfăşurat activitate în grupa I şi/sau a II-a de muncă/condiţii deosebite şi care au realizat stagiul complet de cotizare.

  • Pentru activitatea desfăşurată în grupa I/condiţii speciale de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare este de maximum 13 ani, iar în cazul activităţii desfăşurate în grupa a II-a/condiţii deosebite, reducerea vârstei standard de pensionare este de maximum 8 ani.

Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă pentru perioadele realizate în grupa I şi a a II-a, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale, astfel:

  • trei luni pentru fiecare an lucrat în grupa a II-a de muncă/condiţii deosebite de muncă;
  • şase luni pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă/condiţii speciale de muncă.

– persoanele care au realizat stagiul de cotizare în condiţii de handicap mediu, preexistent calităţii de asigurat la sistemul public de asigurări sociale, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani, dacă au realizat stagiul complet de cotizare, prevăzut de lege.

Sursa: economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.