E vară și e cald, seniori — ca să parafrazez titlul unui roman românesc uitat. Cu autor cu tot. Dar, de bine, de rău, nu toți autorii se uită. Eu însă, ca semnatar al acestor rânduri, da.

Mă uit la gazonul tramvaielor de pe Cetății și Bogdăneștilor și constat că Timișoara, nu numai prin timișorenii ei din Grecia, Turcia sau Italia, ca să nu mai zic de Eforie, are ieșire la mare. Ba chiar și plajă, ca orice ieșire la mare ce se respectă. Iar asfaltul de un albastru infinit îmi e martor. Până face valuri și fluieră salvaasfaltatorii după mine. Valuri mari, fiindcă, altfel, celelalte sunt cât se poate de naturale. De garantate.

Sezonul estival e nemilos cu orașul. Îl pustiește. Tactica pământului pârjolit e valabilă și azi, așa că tramvaiele turcești își așteaptă, precum jucătorii naționalei de fotbal a României în 2003, hamleții cu al lor britanic „a fi sau nu a fi” cu tot.

Nu ar trebui să mă mire că iarba verde de acasă a pierit atât de repede, fiindcă, în urmă cu luni, scriam că verdele șinelor de tramvai, oricât de frumos și corect politic pare, e prea mult. Prea mult și prea greu de crezut pe cuvânt, ca Greta, nordica, într-un oraș în care suporterii (ca mine) n-au mai văzut gazon adevărat de o grămadă de vreme. Dar nici copiii, Zoo la Pădurea Verde, și nu s-a-ntâmplat nimic. Iar animalele au rămas acolo unde au fost duse. Ori s-au dus.

Sigur, mă bucuram atunci pentru tramvaie, că poate își fac echipă și ele echipă. Cu asemenea teren, un posibil FC STPT ar putea juca în Super Ligă, tribunele fiind de mult gata: de la patru etaje în sus, pe Cetății. Și mai sigur, nu mă mințeam, furat de frumusețe, că Direcția Județeană pentru Cultură (și Patrimoniu, mai ales!) Timiș va uda gazonul, chiar dacă sunt oameni foarte gospodari și pricepuți pe acolo. Însă nu credeam că, la un așa de scurt timp după panglică, potopul verde se va transforma într-unul nisipiu.

Să ne întoarcem oare, atât de repede, la bulevardele noastre de beton și asfalt de toate zilele? Cele ce atât de bine rimează cu deja mai puțin noul regulament de funcționare spartană a teraselor — direct pe bitum sau piatră cubică, fără verdeață și prea multă umbră? Un regulament atât de atent cu diversitatea și ecologia, încât îți vine să înghiți (în sec) diferențele de gen de fum. De țigară. Sau să amendăm vatmanii că au tupeul să circule pe plajă, chiar și așa, fără emblema BMW pe tramvaie, cum sunt?