Elevii liceelor din Timișoara vor avea parte de cursuri… de pedalat. Ei vor avea ocazia să afle care sunt cele mai recente modificări din legislația rutieră, codul bunelor maniere în trafic, dar și cum să-și întrețintă corect bicicletele. Totul în cadrul unui proiect pus la cale de Verde pentru Biciclete în parteneriat cu polițiștii de la Rutieră.
Aceștia vor lua la pas liceele pentru a educa tinerii bicicliști. Cursul Pedalează Informat, Pedaleaza Educat (P.I.P.E) susținut lunar de voluntarii VpB pentru timișoreni se mută pentru o lună în sălile de clase ale liceelor timișorene.
”Ajungând în liceele timișorene ajungem practic la noua generație de biciciliști și la viitorii șoferi. Ne asumăm așadar să contribuim activ la formarea unei noi generații de participanți la trafic conștienți de responsabilitățile pe care le au și totodată corect informați cu privire la drepturile lor. Ne-am dat mâna și de data aceasta cu cei de la IPJ Timiș și împreună vom susține un curs de educație rutieră în liceele din Timișoara, cu susținerea partenerilor noștri de la dm drogherie markt cărora le mulțumim că aleg mereu să ni se alăture atunci când vine vorba de acțiuni cu un impact vizibil în comunitate”, a spus Ana Munteanu, program manager VpB.
Cursul Pedalează Informat, Pedaleaza Educat destinat liceenilor debutează pe 1 și 2 noiembrie pentru elevii claselor a IXa și a XIIa din Liceul Grigore Moisil, continând, pe data de 7 noiembrie, cu elevii liceului Nikolaus Lenau și apoi cu o serie de alte licee importante din oraș.
”Cu cât există mai mulți bicicliști corect informați în traficul timișorean cu atât scad șansele producerii unor tragedii și totodată crește încrederea cetățenilor în acest mijloc de transport care este o soluție viabilă pentru mobilitatea orașului”, Aliona Tcaci, project manager P.I.P.E