În acest sfârșit de săptămână, la Timișoara sunt programate două proteste împotriva modificării legilor justiției, anunțate de ministrul Tudorel Toader. Atât societatea civilă, cât și magistrații din instanțele timișorene au anunțat că vor ieși în stradă.
Prima manifestare are loc vineri după-masă, în fața Palatului Dicasterial, iar cea de-a doua, duminică seară.
”Noul OUG pune capăt justiției independente. Acordarea unor drepturi nejustificate noului „SS” va genera un control absolut asupra magistraților. Politicienii corupți vor reintra în posesia butoanelor puterii, care-i va feri de mâna justiției și prin care se vor putea răzbuna pe adversarii politici. Autoritarismul se așterne încet, in indiferența unei majorități a concetățenilor noștri. Astăzi vor fi săltați cei care ies în stradă, mâine fiecare din voi veți risca lucrul acesta. Veniți alături de noi, să fim altfel decât niște oi!”, au transmis organizatorii protestului de duminică.
Oamenii sunt chemați, duminică, în Piața Victoriei, de la ora 18 până la ora 21.