Președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, a expus public punctul de vedere al partidului din care face parte, despre măsurile economice și fiscale anunțate de PSD la nivel național.
PNL ia atitudine față de aceste măsuri prin care PSD ar intenționa să sancționeze tot ce funcționează în economia României, cu scopul de a-și acoperi promisiunile nerealizate, dar prezentate în campania electorală din decembrie și pentru care electoratul a votat.
Printre măsurile economice și fiscale pe care le va lua PSD la nivel național se numără impozitul pe cifra de afaceri, introducerea taxei de solidaritate și, implicit, introducerea cotei progresive, impozitul pe venitul global pentru persoanele fizice, introducerea taxei de 1% pe cifra de afaceri în energie și comunicații.
Per ansamblu, toate aceste măsuri vor duce la închiderea multor companii, se vor stopa investițiile private și creșterea impozitului va fi o frână în dezvoltarea economică. Va crește numărul șomerilor, se vor reduce salariile, se vor închide afacerile și investițiile străine, iar cele cu capital românesc își vor muta sediul în țări mai productive, a precizat senatorul PNL
În opinia PNL, noile măsuri anunțate de PSD sunt măsuri neasumate de formațiunea politică în campania electorală.
”Este o fraudă morală realizată împotriva oamenilor activi și productivi din societate, cu scopul de a-i penaliza. Societatea trebuie să facă front comun pentru a bloca aceste măsuri împotriva mediului privat, care îi vor afecta în cele din urmă pe toți românii. În aria dezvoltării economice îi va afecta în cele din urmă inclusiv pe pensionari și bugetari”, a declarat Marcel Vela.
Atât la nivel național, cât și la nivel județean PNL spune că va acționa prin toate pârghiile legale și constituționale pentru a împiedica punerea în aplicare a acestor măsuri.
Liberalii astia habar n-au ca impozitul pe cifra de afaceri este in vigoare si functioneaza pentru firmele romanesti,care nu,n-au dat faliment.Nu dau faliment nici marile multinationale care declara de mai bine de 10 ani pierderi,dar nu inchid si nu pleaca.Exemplu TRW ,marele fabricant de volane pentru masini de lux,care la o cifra de afaceri de 1,26 miliarde lei anul trecut,a declarat profit zero.Si de 10 ani doar intre 2011 si 2013 au declarat profit ,7 ani pierderi,nebun cine-i crede