7.2 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Vasul Yousarzif-H din Togo care a scufundat nava-spion rusească Liman-VIDEO

Vasul Yousarzif-H din Togo care a scufundat nava-spion rusească Liman

Vasul cargou, care plecase din portul Midia-Năvodari și transporta 8.800 de oi, potrivit presei turce, nu a suferit stricăciuni semnificative în urma coliziunii. Nava își va putea continua cursa către destinație, după ce se vor încheia cercetările în privința acestui incident.

Inițial, Ministerul rus al Apărării a făcut cunoscut incidentul. Moscova a anunțat că o navă militară de recunoaștere este în pericol de a se scufunda în Marea Neagră în urma coliziunii cu un alt vas, de tip cargo, care transporta animale vii. Vasul rusesc, care se numește „Liman” și făcea parte din flota rusă de la Marea Neagră, avea o spărtură ca urmare a coliziunii, care s-a petrecut joi, în jurul orei 12:30, la circa 40 de kilometri nord-vest de Strâmtoarea Bosfor, în apropierea Capului Kilyos.

Nava rusească s-a scufundat ulterior, la ora 14:48, adică la aproape două ore și jumătate de la coliziune. Potrivit Interfax, nava „Liman” era destinată culegerii de informații și recent se întorsese dintr-o misiune în Marea Mediterană.

Vasul cargou, care transporta 8.800 de oi, ar fi plecat din România și avea ca destinație Iordania, potrivit presei turce. Naviga sub pavilion Togo și se numește „Youzarsif H”.

Pe nava rusească se aflau 78 de marinari, în timp ce echipajul celuilalt vas număra 17 oameni.

Informațiile inițiale vorbeau despre răniți și dispăruți, dar ulterior Moscova a precizat că toți marinarii ruși sunt teferi, o parte dintre ei au fost salvați de o navă a pazei de coastă turce și vor fi transbordați pe un alt vas rusesc.

Potrivit presei turce, în zonă ar fi fost ceață densă și aceasta este cauza probabilă a accidentului.

Premierul turc, Binali Yildîrîm, l-a sunat pe omologul rus, Dmitri Medvedev, pentru a-și exprima regretul față de accident.

Nava Liman, construită la Gdansk și intrată în serviciul forțelor ruse în 1970, ar fi monitorizat exerciții desfășurate de NATO în Marea Neagră, scrie Agerpres, care menționează că informația este furnizată de surse militare citate de agenții internaționale de presă. Inițial, Liman era folosită pentru cercetări oceanografice, dar în 1989 a fost reconvertită în navă de recunoaștere a marinei militare, cu alte cuvinte, o navă-spion.

sursa: www.digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :