Să fii tu însuţi în viforul timpului. 1 Decembrie 1918. O zi pentru istorie e o carte de istorie a Banatului — o recapitulare a paginilor pe care odinioară Vasile Bogdan le-a scris despre Banat, dar şi documente noi, importante pentru înţelegerea locului. Documente şi pagini despre personalităţi de seamă de care nu ne aducem aminte sau ne aducem aminte din ce în ce mai rar: Coriolan Brediceanu, Alexandru Mocioni, George Dobrin, Coriolan Băran. Sunt pagini din amintirile lor, dar şi din jurnalul Margaretei Bogdan, jurnalist adânc implicat în istoria locului, mama lui Vasile Bogdan.

Vasile Bogdan e un călător infatigabil, scriam altădată, care ajunge mereu în locuri greu de atins. Primele sale de cărţi sunt reportaje, următoarele sunt romane, apoi monografii. Înainte de a fi regizor, teleast, televedetă, e un explorator care vrea să afle şi să ne ofere imagini secrete ale lumii. Ale lumii sale.

Nu doar imagini eroice, plăcute, nu „lecţii”, ci şi momentele rele ale acestei geografii în care un ţinut sau altul e revendicat de o ţară vecină sau de un imperiu. Monografiile lui Vasile Bogdan despre Timişoara, Reşiţa, Bocşa sunt patronate de biografii lămuritoare, unele apărute, altele în volume monumentale, precum Să fii tu însuţi… sau precum cele realizate împreună cu Titus Suciu. În fiecare volum apar ample decupaje din ziare, din cărţile pe care le-am uitat.

Aşa că încheie volumul Să fii tu însuţi în viforul timpului cu imaginile celor care au fost alături de el — cu el — în realizarea „cercetărilor”. Şi cu un cuvânt memorabil al lui Valeriu Leu, unul dintre cărturarii de seamă ai Banatului — un adevărat avertisment:

„Noi, în general, ne privim istoria oarecum negativist, mereu ştim ce n-ar trebui să facem sau ceea ce am făcut rău. Ei bine, 1918 este momentul în care le-am făcut pe toate bine, acesta este momentul model la care, dacă vrem să ne vedem şi într-o lumină bună, trebuie să ne întoarcem, şi acela trebuie să fie în continuare idealul nostru, fiindcă naţia noastră nu e încă unită pe de-a-ntregul. Şi să nu uităm că acea naţiune care nu are energia de a-şi aduna forţele la un loc are toate şansele să dispară”.

Şi, zice în continuare Valeriu Leu (iar Vasile Bogdan transcrie):

„Eu mă uit la tineri, după talmeş-balmeşul acela de după Revoluţie, în care aproape că naţiunea română a fost socotită o naţiune de troglodiţi, şi, din păcate, aşa aveau să se dovedească mulţi oameni pe care îi credeam inteligenţi, după acel episod eu văd că tineretul se întoarce înapoi şi spun că aparţine altei naţiuni. A exista ca naţiune nu înseamnă să fii naţionalist, nu înseamnă să extermini pe alţii, ci a exista tu însuţi, demn, în istorie”.

Oare Vasile Bogdan nu ne oferă şi pagina testamentară a marelui istoric Valeriu?