2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Vasile Blaga, în ședința PNL Timiș: „Forța PNL va fi extraordinară, dacă vom fi uniți”

Biroul Politic Județean al PNL Timiș s-a întrunit astăzi, pentru prima dată după alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, pentru a analiza rezultatele acestui scrutin, dar și pentru a decide asupra câtorva chestiuni interne organizatorice pentru desfășurarea campaniilor electorale pentru alegerile parlamentare și prezidențiale. Alte puncte de pe ordinea de zi au vizat analiza abaterilor de la Statut și Codul Etic pentru domnul Groza Dănuț și informări politice privind alegerile parlamentare și prezidențiale.

Analiza BPJ a statuat faptul că obiectivul Alianței electorale PSD PNL Timiș a fost atins: am câștigat funcția de Președinte al Consiliului Județean Timiș, o poziție vicepreședinte revenind PNL, iar 38 din 59 dintre candidații la funcțiile de primar susținuți de PNL și-au obținut mandate.

Cu privire la sancționarea statutară a dlui Dănuț Groza, facem următoarele precizări: necesitatea impunerii unor măsuri a survenit punctual ca urmare a constatării, susținută de dovezi, a faptului că în campania electorală pentru alegerile locale din 9 iunie, dl. Groza, în calitate de președinte al organizației PNL Sânnicolau Mare și candidat al partidului pentru funcția de primar și-a arătat în mod public și repetat susținerea pentru candidatul Alianței Dreapta Unită la Consiliul Județean Timiș, plasându-se voluntar în afara prevederilor statutare. Sancțiunea cu excluderea a fost întemeiată în conformitate art. 25, lit. c, d, e, i, l,  art 26, alin. 1, lit. h, alin. 2 lit. a și b, art. 22 alin 2, lit. c,   și a Codului Etic (capitolul 1, captiolul 2, art. 2 și 3, 5, 18, cap. 3, art. 1 și 2). Precizăm că votul a fost unul secret, conform dispozițiilor statutare.

Menționăm că acesta este un caz punctual ce nu putea fi trecut cu vederea și, contrar altor informații vehiculate în spațiul public, nu este de prevăzut că va fi urmat de alte asemenea situații.

„Sarcina noastră a fost să câștigăm Consiliul Județean: Președintele și majoritatea, iar asta s-a întâmplat. La Primăria Timișoara ne-am dorit să câștigăm, însă știam cu toții de la început că va fi greu. Biroul Politic Județean se va lărgi cu noi membri, primarii care au câștigat alegerile vor veni alături de noi în forul de conducere și ne propunem să deschidem cât mai mult partidul. Obiectivul nostru trebuie să fie legat de ceea ce alegătorii își doresc de la PNL. Aceasta trebuie să fie de acum prioritatea noastră și nu ne propunem să eliminăm pe nimeni, din contră. Prin decizia de astăzi, nu am făcut altceva decât să constatăm o situație de fapt, legată de constatarea că unii colegi nu au jucat corect. Și aici nu negociem. Noi nu mai avem voie să facem greșeli și nici nu îmi doresc ca PNL Timiș să rămână cu o etichetă nedreaptă, sau cineva să creadă altceva decât faptul că suntem o organizație serioasă și pusă pe treabă. Cine înțelege aceste lucruri, are ușa deschisă în PNL, cine nu, are măcar o datorie de bun-simț – să își vadă de drum în altă parte, fără supărări.” a declarat Vasile Blaga, președintele PNL Timiș.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :