Vara își intră în drepturi, în Banat! Prognoza meteo pentru următoarea perioadă

401
canicula

Temperaturile vor crește semnificativ în următoarele două săptămâni și vor depăși 30 de grade în majoritatea regiunilor, anunță meteorologii, iar ploile vor fi din ce în ce mai puține.

În Banat, pe parcursul primei săptămâni, vremea va deveni deosebit de caldă, iar în week-end media temperaturilor maxime va atinge 33 — 34 de grade. Procesul de încălzire se va resimți și în timpul nopților, astfel încât media temperaturilor minime va crește de la 11 la 18 grade. Valori termice ridicate se vor menține și în perioada 26-28 iunie, cu ușoare oscilaţii de la o zi la alta, dar ulterior va fi în scădere atât media maximelor diurne, spre 28 — 29 de grade în primele zile ale lunii iulie, cât și cea a minimelor nocturne, ce va ajunge, la sfârșitul intervalului, la 14 — 15 grade. În intervalul 28 iunie — 2 iulie va fi ridicată probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și local cantități de apă mai însemnate.

În Crișana, vremea se va încălzi treptat în timpul primei săptămâni, iar în intervalul 23 — 25 iunie media temperaturilor maxime va atinge 32 — 33 de grade. Procesul de încălzire se va resimți și în timpul nopților, iar media temperaturilor minime va crește de la 12 la 17 grade. Valori termice ridicate se vor menține și în perioada 26 — 28 iunie, cu ușoare variații de la o zi la alta, dar ulterior va fi în scădere atât media maximelor diurne, spre 26 — 27 de grade în primele zile ale lunii iulie, cât și aceea a minimelor nocturne, ce va ajunge, la sfârșitul intervalului de referință, la 13 — 14 grade. În intervalul 27 iunie — 2 iulie, probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și local cantități de apă mai însemnate, va fi ridicată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.