Mulți dintre bănățenii din generația mea, mai cu seamă cei cu preocupări umaniste, cunosc faptul că, în perioada interbelică, la noi, în Banat, exista un grup de trei intelectuali cunoscuti sub denumirea de „Trifoiul cărășan”. E vorba de sculptorul Romul Ladea și scriitorii Ion Stoia-Udrea și Virgil Birou. De ani buni scriu despre adevăratele valori care au clădit cultura în Banat de-a lungul anilor, iar între aceste personalități au fost și primii doi din celebrul trio. Azi, închin aceste rânduri lui Virgil Birou, după ce, în urmă cu trei ani, tot în săptămânalul nostru, cunoscutul critic Cornel Ungureanu i-a dedicat articolul „Virgil Birou, după 50 de ani”.
S-a născut în 11 mai 1903, în Ticvaniu Mare (Caraș-Severin), și a fost al treilea fiu al lui Iuliu Birou, învățător al școlii din comună, unde a urmat primele clase. A continuat școala la Dumbrăvița și a urmat liceul la Lugoj și Oravița. În 1924 a început să studieze la Facultatea de Mine din cadrul Politehnicii din Timișoara și a obținut diploma de inginer în 1930. După terminarea facultății s-a angajat la Întreprinderea Minieră Anina, unde a lucrat timp de doi ani. Din 1932 până în 1938 a lucrat la Serviciul Tehnic al Primăriei Municipiului Timișoara, iar din 1938, timp de 25 de ani, a fost inginer la Uzina Electrică din Timișoara.
A debutat în 1932, în revista timișoreană „Vrerea”, după care a colaborat la numeroase publicații locale și naționale. Din opera sa menționez: Oameni și locuri din Căraș (debut literar, cu fotografii originale, făcute de autor) — ediţia I, 1940) și Drumuri și popasuri bănățene (1962); apoi Năzuințe și realizări. Etape din viața culturală bănățeană (1941); un studiu etnografic despre monumentele funerare ortodoxe, intitulat Crucile de piatră de pe Valea Cărașului (1944); în 1944 alcătuiește o selecție antologică a poeților din regiune și publică studiul introductiv al volumului Poezia nouă bănățeană, o selecţie antologică a patru poeţi tineri din regiune: Pavel Bellu, Alexandru Jebeleanu, Petru Sfetca şi Petru Vintilă. Virgil Birou va rămâne posterității, dacă nu pentru întreaga literatură, cu siguranță pentru cea legată de Banat, prin romanul Lume fără cer (1947).
Acțiunea se petrece în centrul minier Anina, dinaintea și din timpul Primului Război Mondial. Este unul din cele mai importante romane ale colectivității, privind în perspectivă monografică. Dintr-un amplu studiu al lui Cornel Ungureanu despre Virgil Birou am extras doar câteva cuvinte privitoare la acest roman: „Carte a unui oraș care oglindește/definește agonia unui imperiu, carte a unei colectivități proletare (aflată, după război, în pragul exploziei), carte a unor destine individuale, care particularizează maladiile unui timp și ale unui spațiu istoric, Lume fără cer este un roman inaugural, care vrea să fixeze identitatea unei regiuni abandonate (…) Cartea lui Birou este primul roman al migrației spre centrele industriale”.
Din scrierile sale am ales doar un fragment din cartea Oameni şi locuri din Căraş, în care ne prezintă traseul de vis al liniei montane Oraviţa – Anina, a doua ca vechime din Europa: „Nu se poate povesti, cum nu se poate povesti farmecul unui tablou făcut de un meşter mare. Trebuie să trăieşti cu linia, să te caţeri cu ea pe coaste, cu ea să te guduri sub frunziş de fag şi să te scalzi în razele de lumină ce se strecoară prin frunziş. Trebuie să ameţeşti cu ea deasupra prăpăstiilor şi pe viaducte înalte, să te înfioare fluierul locomotivei când ai intrat în adâncul tunelului şi să zburzi cu voioşia unui copil când ai ieşit la lumină, ca peste un minut să intri iar în negura din sânul muntelui”.
În 1936 a devenit membru al Societăţii Scriitorilor Români din Banat, iar din 1941 până în 1944, preşedintele ei. Din 1945 a fost membru al Societăţii Scriitorilor Români din Bucureşti.
Implicat în viața culturală a Banatului, în 1941 a organizat prima Expoziţie a Cărţii, Artelor Plastice şi Grafice din Banat, iar doi ani mai târziu, în calitate de preşedinte al Camerei de Muncă din Timişoara, a organizat Săptămâna bănăţeană la Bucureşti şi prima Expoziţie a produselor meşteşugăreşti din Banat.
Mai trebuie spus că s-a dedicat activității literare până la sfârșitul vieții. Astfel, în 1963 organizează la Lipova o reuniune a cenaclurilor din partea de vest a ţării. O reuniune importantă, cu vedete ale scrisului tânăr şi vârstnic, de la Marin Sorescu la Franyo Zoltan. Sectorul de proză a fost condus de Eusebiu Camilar şi de Virgil Birou. Din păcate, nici cu cel care a definit literatura Banatului de ieri şi de azi timpul nu a avut răbdare, și acesta moare la Timișoara, la numai 65 de ani, în 22 aprilie 1968.
Virgil Birou este una din personalitățile bănățene cu care posteritatea a fost destul de recunoscătoare. Astfel, în trei orașe din Banat, Timișoara, Anina și Oravița există câte o stradă care -i poartă numele; un bust al prozatorului se află pe Aleea Personalităților din Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara, iar un altul este expus la Muzeul Militar din Timișoara; Bibliotecii Casei de Cultură din Anina i s-a atribuit numele său și Casa de Cultură din Ticvaniu Mare, Caraș-Severin îi poartă, de asemenea, numele.
Articol de Titus Crișciu