În 13 mai a împlinit 80 de ani, Dumitru Jompan, ani care, dacă ar fi să-i depăn în sens invers, ne-am da seama că sunt treptele unui adevărat obelisc, ridicat tradiţiei muzicale a Banatului. Profesorul universitar de azi a pornit din Marga natală spre Caransebeş, unde urma să-şi ia diploma de învăţător. Fosta Şcoală Normală era, în acelaşi timp, o adevărată anticameră a muzicii pentru copiii satelor bănăţene, care doreau să devină învăţători şi, poate, continuatori ai acelor dascăli care au dat viaţă corurilor bănăţene.
Reîntors la Marga, în calitate de învăţător, pe lângă activitatea de la catedră se dedică muzicii corale. Astfel, începând din 1956, a dirijat mai multe coruri din comuna natală, cu care a întreprins turnee în străinătate, dar a dirijat şi alte coruri din zonă. În perioada cât a fost profesor la Școla Generală din Marga (din câte cunosc, și director), pe lângă dotările necesare unei bune desfăşurări a actului de învăţământ, a înfiinţat cabinetul de educaţie muzicală, primul din judeţ în deceniul al 7-lea. În toți acești ani şi-a desăvârşit pregătirea muzicală, absolvind Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar în 2002 obţine titlul de doctor în muzică. Au fost anii de sfârşit al unui secol şi de început al celui următor, în care s-a dovedit şi un rodnic cercetător al trecutului nostru muzical, dar şi al tradiţiilor bănăţene. Dovezi în acest sens stau numeroasele volume pe care le-a semnat, dintre care amintesc doar câteva: Timotei Popovici, schiţă monografică (1970), urmat de Timotei Popovici, corspondenţă, în două volume (1997–2002); Antoniu Sequens, monografie; Nicolae Ursu, corespondenţă; Corul din Marga; Coruri din Banat; mai multe Culegeri de folclor şi lucrări de etnografie şi, nu în ultimul rând, Compoziţii proprii, laice şi religioase (pricesne şi colinde).
Între anii 1995 și 2005 a fost profesor de muzică şi de ansamblu coral la Seminarul Teologic Ortodox „Ion Popasu” din Caransebeş, şi apoi, până la pensionare, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă Didactică-Istorie din Caransebeş.
În timp a cochetat și cu rima, publicând două plachete cuprinse în volumul antologic Fântână și piatră de hotar (Ed. Gens Latina, Alba Iulia, 2016).
Adevărul este că pe unde a călcat a lăsat urme, atât ca dirijor, prin aceea că a reuşit să închege prin cânt efortul oamenilor spre frumos şi desăvârşire, cât și ca profesor, prin exemplul de neîntreruptă muncă în a transforma moştenirea muzicală într-un adevărat element de coeziune între indivizi şi între colectivităţi.
În decursul anilor, rezultatele strădaniilor sale au fost recunoscute prin: Ordinul „Meritul Cultural” clasa a V-a, obţinut la începutul afirmării sale; Crucea Patriarhală, acordată de Episcopia Caransebeşului; „Persona Maxima”, atribuit de Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” din Reşiţa; Diploma de Merit a Asociaţiei Române de Patrimoniu, din Bucureşti; Cetăţean de Onoare al Municipiului Caransebeş ş.a.
Profesorului universitar Dumitru Jompan, atât coriştii care şi-au unit glasurile sub gestul său şi ascultătorii care s-au bucurat auzind aceste nestemate, cât şi foştii elevi şi studenţi îi urează: „La mulţi ani, distinse maestre, cu sănătate şi bucurii alături de cei dragi!”.
Titus Crișciu