În 18 februarie 2019, Ion Stendl a împlint 80 de ani şi tot în acest an se împlinesc 50 de ani de la câştigarea Premiului Bienalei pentru tineret de la Paris. Pentru cei care îl cunosc, dar şi pentru cei care încă nu-l cunosc, nu pot decât să repet câteva cuvinte din Argumentul cărţii în care am consemnat dialogul prin care l-am provocat spre a se mărturisi generaţiilor de azi şi mai ales celor viitoare: „Sunt puţine prilejurile în care descoperim înmănunchiate, în aceeaşi persoană, un mare talent suprapus pe trăsăturile unui caracter de aceeaşi dimensiune, vrednice de întreaga noastră admiraţie. Dat mi-a fost, ca, după ani, să descifrez această îngemănare în fiinţa unui artist plastic, care face cinste nu numai Banatului, ci întregii Românii”.
Născut la Reşiţa, la începutul anului 1939, în care se simţeau semnele furtunii sângeroase care aveau să urmeze, copilul din Colonia Oltului, unde se afla casa bunicilor săi, încă de mic a avut ochi numai pentru frumos şi armonie, valori cu care s-a însoţit pentru totdeauna. Înainte de a învăţa să rotunjească literele, a fost încurajat de părinţi şi bunici să persevereze în a desena tot ce-i trece prin minte, fără oprelişti sau teme impuse. După cum singur mărturiseşte, crede că l-a moştenit pe tatăl său, apreciat desenator la acea vreme. Plecat de acasă la 18 ani, a purtat cu el tot timpul simţământul apartenenţei la spaţiul Banatului, simţământ pe care l-a transformat într-o importantă donaţie de tablouri, expusă permanent în sala „Ion Stendl” a Muzeului Banatului Montan din Reşiţa. De asemenea donații se bucură și Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reşiţa, precum şi toţi cei care trec pe lângă Parcul Cărăşana, unde se află Monumentul Deportaţilor Germani, al cărui proiect l-a semnat.
Talentat şi muncitor, ca orice bănăţean care a pornit de jos, datorită rezultatelor la absolvirea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, a fost reţinut ca preparator. A părăsit institutul doar la pensioare, în calitate de profesor universitar. De la catedră a 
îndrumat formarea multor genereţii de plasticieni. Am convingerea că, alături de stăpânirea transpunerii gândului în linie şi culoare, distinsul dascăl a transmis, dincolo de cuvinte, şi pilda sa de onestitate, de capacitate de sinteză şi modestie, dusă uneori până la renunţarea de sine.
După propria-i mărturisire, de real folos în destinul său artistic l-a avut bursa de studii din 1971–1972, oferită de Academia de Stat din Düsseldorf, D.A.A.D. (Serviciul de schimb academic german), care i-a dat posibilitatea unei priviri mai atente asupra fenomenului artistic de dincolo de hotare. După deschiderea porţilor spre lume şi pentru noi (decembrie 1989), timp de două decenii a predat un curs de pictură la Academia de Vară de la Beratzhausen (Bavaria)
Pentru maestru, mai elocvente decât cuvintele, sunt numeroasele distincţii şi premii care i-au fost atribuite şi din care am spicuit doar câteva: Premiul Bienalei de Artă de la Cracovia (1970), al Bienalei de la Viena (1977); premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1984) şi lista continuă până în 2008, când i s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin. Sunt însă convins că recompensa cea mai mare de care se bucură distinsul maestru sunt succesele pe care le-au obţinut discipolii săi.
Înainte de a încheia cu binecunoscuta urare pe care am aşezat-o în titlu, mă reîntorc cu gândul la anii când am fost colegi de şcoală şi mărturisesc că, pentru mine, Ion Stendl, dincolo de prietenia care ne leagă, este un obelisc virtual al acelor vremi, care se înalţă zi cu zi prin dovezi de înţelegere şi traducere plastică a idealurilor care atunci au germinat. Este departe de mine gândul de a-l caracteriza ca artist şi ca om; la această dată aniversară, imaginar, ridic un pahar dorindu-i profesorului Ion Stendl, adevărată valoare naţională, viaţă lungă şi spor în a lăsa şi în continuare multe urme de frumos în trecerea noastră prin acest tărâm.