-1.9 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Validarea noului Parlament e … în aer! Negocierile pentru funcții și demnități au eșuat

Liderii celor patru formațiuni politice din Parlament Marcel Ciolacu, Ludovic Orban, Dan Barna și Kelemen Hunor nu au reușit să ajungă la un consens privind împărțirea funcțiilor de conducere din Parlament. PSD a cerut locuri în conducerea Parlamentului și șefia unor comisii importante, ca de exemplu Educația, Munca, Sănătatea și Economia. Ulterior discuțiile au fost reluate iar PSD a primit șefia comisiilor cerute. Potrivit surselor parlamentare citate de HotNews.ro PSD i-a avertizat pe reprezentanții PNL,USR și UDMR că vor bloca votul la alegerea lui Ludovic Orban în funcția de președinte al Camerei Deputaților.

UPDATE 18.20 Liderii celor patru formațiuni politice din Parlament au ajuns la un consens. Parlamentul va fi validat în plenurile celor două Camere începând de la ora 18.30

Senatorul PSD, Lucian Romașcanu a declarat luni, că negocierile pentru împărţirea funcţiilor de conducere şi în comisiile permanente sunt blocate. Ședințele de plen de la Cameră și Senat vor fi reluate la ora 18.30.
„Din păcate, suntem în situaţia în care a trebuit să întrerupem acele negocieri, pentru că există o abordare deosebit de inflexibilă pe anumite subiecte şi situaţia PSD, aceea de câştigător al alegerilor, merită un tratament corect din partea colegilor de negociere. Suntem în acest moment într-o situaţie de blocaj, aşteptăm o reacţie din partea echipelor de negociere ale coaliţiei de dreapta, să reuşim să ieşim din acest impas pentru binele tuturor. Dacă nu, e foarte posibil să nu avem foarte curând acest Guvern”, a declarat Romașcanu, la Palatul Parlamentului.

El a spus şi ce se întâmplă dacă nu se ajunge la un consens.

„Este foarte posibil să avem o prelungire a perioadei până la care se va adopta raportul comisiei de validare. După numărătoarea noastră, exact în ziua de Crăciun (…) Există cinci zile, conform regulamentului, aceste cinci zile până la adoptarea raportului comisiei de validare, pică în ziua de Crăciun, urmează sâmbătă, duminică. Lucrurile trebuie tranşate în acest moment de către conducerile celor două Camere, conducerile asigurate de către decanii de vârstă, care vor transmite cum se va derula programul în continuare”, a menţionat acesta.

Reamintim că PSD dorește patru funcții în Biroul Permanent al Camerei Deputaților și șase funcții de președinte de comisii. La Senat , PSD vrea șase funcții în Biroul Permanent și 8 funcții de președinte de comisie.
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, înaintea ședinței de la Camera Deputaților, că în repartizarea funcțiilor în Parlament trebuie să țină cont de votul cetățenilor, precizând că unul din trei deputați este de la PSD.

„PSD va susține respectarea algoritmului din alegeri. Unul din trei deputați este PSD. Repartizarea funcțiilor trebuie să țină cont de voturile cetățenilor, iar în fruntea comisiilor trebuie să fie oameni care se pricep”, a declarat Alexandru Rafila.

După ce vor fi validate mandatele deputaților și senatorilor de către comisiile de validare, parlamentarii urmează să depună jurământul în plenul Camerei din care fac parte. Pentru ca noii parlamentari să fie validați este nevoie de prezența a două treimi dintre aceștia în Camera Deputaților și prezența a trei treimi dintre parlamentari în Senat.

Surse din interipul PSD au declarat pentru Hotnews.ro că dacă nu ajunge la o întelegere cu PNL,USR și UDMR pentru împărțirea funcțiilor în comisiile de specialitate, parlamentarii PSD vor boicota prin absenteism ședința celor două Camere, blocând astfel intrarea în legalitate a noului Parlament.

Sursa: www.hotnews.ro

Alte subiecte :

Timișorenii sunt optimiști în procent de 70 la sută

„Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, ediția 2024, realizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, este disponibil online. Sondajul sociologic...

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

Citește și :