Proiectul legii vaccinării, blocat în sertarele Camerei Deputaților de peste 2 ani și jumătate, va fi deblocat săptămâna aceasta – o întâlnire tehnică, la care presa nu a avut acces, a avut loc luni la Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, iar apoi, cel mai probabil săptămâna viitoare, proiectul ar urma să intre la votul final în plen, au declarat surse politice pentru HotNews.ro.
Proiectul nu va aduce obligativitatea vaccinării, deoarece consensul politic a fost obținut pe o formă care nu prevede obligativitatea, ci doar recomandarea vaccinării cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național.
O eventuală prevedere ca accesul copiilor nevaccinați să fie interzis în școli și grădinițe, dorită de unele voci, risca să fie neconstitutională și ar fi încălcat dreptul acestora la educație, astfel că nu va apărea în lege, au mai explicat pentru HotNews.ro sursele citate. Teoretic, proiectul de lege prevede vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național, dar numai cu consimțământul scris al părinților.
Părinții care refuză vaccinarea vor trebui să meargă la informări pe tema vaccinării, iar în cazul în care refuză de mai multe ori acest lucru, riscă să fie amendați.
Prevederile-cheie din proiectul de lege le găsiți aici.