Vă vine să credeţi? Cele mai mici diferenţe salariale între sexe din ţările UE sunt în România

215

Potrivit unei statistici Eurostat, Romania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cele mai mici diferenţe în ceea ce priveşte salariile primite de femei şi bărbaţi. Diferenţele salariale între sexe variază destul de mult dacă ne uităm la fiecare stat membru în parte. Cea mai mică diferenţă se înregistrează în România-5,2% şi Italia 5,3%, iar cea mai mare este în Estonia, unde femeile câştigă, în medie, cu 25% mai puţin ca bărbaţii. O disparitate semnificativă se mai observă în Cehia şi în Germania-ambele cu aproape 22%, în Marea Britanie-21%, şi în Austria-20,1%. De ce există o diferenţă mică de salarizare între femei şi bărbaţi în România? Pentru că, ambele sexe câştigă cam la fel de puţin. Cu 515 euro/luna, la mijlocul anului 2017, ţara noastră se afla pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte nivelul salariului mediu. După noi urmează bulgarii. La polul opus se află Danemarca, cu 3.095 de euro.

Femeile din Bulgaria cu toate ca au salarii mai mici ca noi, sunt cu 14,4% mai prost plătite ca bărbaţii şi cu toate acestea, procentul e mai mare ca în cazul ţării noastre, pentru că, se pare că româncele au făcut mai multe ca bulgăroaicele pentru a-i prinde din urmă pe bărbaţi, cum ar fi în mediul de afaceri din România, motiv pentru care, potrivit studiului Mastercard Index of  Women Entrepreneurs lansat în 7 martie 2018, ne aflăm pe locul 9 în clasamentul ţărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor deţinute de femei.

Astfel, din totalul afacerilor din Romania, 28,9% sunt deţinute de femei. Din Top 10 al țărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor înființate și conduse de femei fac parte Ghana-46,4% din totalul afacerilor sunt deținute de femei, pe primul loc, urmată de Rusia–34,6%, Uganda–33,8%, Noua Zeelandă-33%, Australia-32,1%, Vietnam-31,3%, Polonia-30,3%, Spania- 29,4%, România-28,9% și Portugalia-28,7%. În ceea ce privește condițiile de sprijin și oportunitățile de dezvoltare antreprenorială pe care le au femeile, România ocupă locul 32 din 57, cu un procent de 61,9%.

Clasamentul Mastercard Index of Women Entrepreneurs ia în calcul rezultatele progresului înregistrat de femei (categorie la care România se află pe locul 33), cunoștințele și accesul la resurse financiare (România se află pe locul 24) și sprijinirea inițiativelor antreprenoriale (România se află pe locul 29). În România, potrivit unui studiu publicat de Institutul Naţional de Statistică (INS), femeile rămân principalele persoane cu statut profesional precar. „De exemplu, lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 9,6% din populaţia ocupată, însă femeile sunt preponderente (67,4% din totalul lucrătorilor familiali neremuneraţi) „, se arată în documentul citat. Femeile lucrează, în general, în sectoare economice şi profesii în care activităţile pe care le desfaşoară sunt compatibile cu responsabilităţile lor familiale, mai arată INS.

Dintre activităţile economiei naţionale în care femeile domină piaţa forţei de muncă enumerăm: sănătate şi asistenţă socială-79,0%; învăţământ-75,8%; intermedieri financiare-65,1%; hoteluri şi restaurante-59,9%; activităţi profesionale-55,7%; comert-54,7%. În schimb, doamnele sunt foarte slab reprezentate în grupa membrilor corpului legislativ, ai Executivului, înalţilor conducători ai administraţiei publice, respectiv conducătorilor şi funcţionarilor superiori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.