Cam de după primele zile de decembrie tot bănățeanul se întreabă cu năduf și mari speranțe „Oare cât mai ține iarna asta?! Că m-am săturat deja de atâta…” Și aici începe să înșiruie o foarte lungă listă de necazuri pricinuite de iarnă.
De la zăpadă, zloată, nea, omăt, polei, chiciură, ploaie, noroaie, lunecuș, lapoviță, reumatism, depresie prehivernală (ori posttomnatică?) ghete ude, fulare ce strangulează libera și larga respirație naturală, totul este adus ca argument împotriva acestui anotimp rău văzut. Mai cosmopoliții noștri concetățeni au învățat și termeni noi și sofisticați ca „freezing rain” „confort termic” sau „grad de percepție a frigului”.
De parcă Creatorul ne-ar fi aruncat pe pământ tocmai în ceva insule tropicale unde nimeni nu a mai văzut așa ceva și am fi prima generație ce a schimbat meridianul ori latitudine.
Este bine cunoscut că din câte nații sunt pe lumea asta largă, doar pe român „îl trage 
curentul” la orice oră și în orice anotimp, la oricâte grade cu plus sau, Doamne ferește, cu minus. Ba mai mult. În plină vară, în tramvaiele noastre minunate se trezește câte o babă cu aparențe de bunicuță blajină să răcnescă din toți rărunchii, asemenea unui aprig conducător de oști ce îndeamnă la atac trupele să scoată decibelii cât un bombardier „Tragggggeeeeee!” Lumea speriată se uită în jur să vadă teroristul cu pistol ce va trage. De fapt este vorba de câte un geam ce nu este închis ermetic și lasă o pală de vânt să intre printre călători.
Luna ianuarie a fost greu de suportat de meteo-dependenții noștri concitadini. Se uită cu jind la pozele de mai anțărț cu ei zâmbind maiestuos la Techirghiol și visează cum vor fi spaima plajelor la Ghioroc sau, de ce nu, chiar pe malurile grecești.
Toți se vaită: „Așa nu se mai poate. Nu se mai termină iarna!” de parcă am fi pe malurile lacului Michigan la vreo minus 20 de grade Fahrenheit. (Nu zâmbiți, că acesta, tradus pe limba mai cunoscutului nostru Celsius, este un frig de mai bine de minus 30 de grade C) și ar bate vântul polar direct de la moșul cu reni cu peste 100 de mile pe oră (cât o mai fi și asta?!).
Pentru a da un răspus competent la zecile de mii de telefoane înfrigurate ce au încălzit (sic!) liniile telefonice ale redacției despre durata iernii pe meleagurile noastre, am încercat un răspuns de la cel mai competent meteorolog posibil.
Este vorba de un vechi ”colaborator” ce locuiește la Pădurea Verde și răspunde, când are chef, la numele de Martin. Strigați-l tare că e Moș.
Este vorba de „ursus meteorologicus” ce doar pentru o zi specială ca cea de azi renunță la numele său oficial de Martinus Hibernatus sau „ursus brunus carpaticus izobaricus” specializat în hidrologie și estimări 
temporale în baza aspectului umbrelor. Are o metodă infailibilă. Se scoală de dimineață din somnul moleșitor în care a căzut prin toamnă și iasă să adulmece aerul de afară. După aspectul umbrei proprii și în funcție de densitatea aerului proaspăt, dar și în urma studierii hărților izobarice și a tabelelor statistice din anii trecuți a dat un verdict ce nu poate fi tăgăduit de nimeni.
„Va veni primăvara în curând!” a mormăit îmblănitul specialist. „În zile următoare sau în maximum șase săptămâni!”. Și a plecat înapoi la culcuș să mai prindă un scurt vis despre borcane cu miere sau poate niscaiva tomberoane cu gunoaie menajere așa cum au obiceiul confrații lui mai puțin manierați de pe meleagurile brașovene.