După 20 de ani de despotism deloc luminat, Putin e pe cale să-și rupă gâtul. Kagebistul șters, ocupând un post de spion de mâna a doua prin cotloanele Berlinului de Est de la sfârșitul anilor ’80, a făcut de toate în acești ani. Și-a supus oligarhii, preluați de la un Elțîn doborât vremelnic de alcool, i-a ucis pe aproape toți foștii spioni ruși, pocăiți între timp, l-a omorât cu sânge rece pe un fost premier al Rusiei, pe Boris Nemțov, și lista netrebniciilor e mai lungă decât ne-am putea, vreodată, închipui.
Acum, satrapul rus, care visează în chip patologic că lumea întreagă ar trebui să-i aparțină, a declanșat un război sângeros și fratricid în Ucraina, pe care, pentru că nu o poate băga rapid în buzunar, și-a propus să o șteargă de pe fața pământului. Pentru asta e dispus să trimită la moarte mii de și zeci de mii de soldați ruși, laolaltă cu militarii și civilii ucraineni. Zdrobit de ură și frustrare, după ce întreaga lume civilizată l-a transformat într-un paria, brigandul de la Kremlin s-a trezit amenințând planeta cu un atac nuclear! Așa se întâmplă, mai mereu, cu indivizi de teapa lui, care își conservă puterea la nesfârșit, fără să fie oprit de nimeni, din afară, firește, căci în Rusia a rezolvat demult situația prin crimă, frică și abuz de putere nelimitat.
În toată construcția acestei oribile drame umanitare, un rol uriaș l-a jucat, fără dubii, politica duplicitară și rușinoasă a liderilor occidentali, care, fie de dragul miliardelor de dolari cu care au fost ademeniți și cumpărați, la propriu, de oligarhii putiniști, fie pentru liniștea lor, i-au pupat până și picioarele lui Putin. Șefii lumii civilizate s-au trezit, între timp, uluiți și oripilați, aflând cu groază că pupila lor s-a transformat în Abaddon Exterminatorul, care ar vrea să ne ia pe toți cu el în iadul atomic la care rânjește cu ochi albi, de mort-viu.
Speranța ar fi că, sărăciți și îngroziți de ce vor afla, curând, despre planurile „strategice” ale liderului lor, rușii — în special moscoviții și locuitorii Sankt-Petersburg-ului — vor avea puterea să iasă pe străzi, contestându-l pe satrapul ce și-a făcut chip cioplit din Stalin.
Iar, mai apoi, speranța s-ar lega de faptul că și unii dintre apropiații săi din prezent vor realiza grozăvia în care au fost atrași de acesta și-l vor stopa definitiv din cursa sa sinucigașă. Mă refer, aici, la șefii serviciilor secrete și la liderii militari cu mintea întreagă, ce vor înțelege că opțiunea nucleară vizată de Putin va pune capăt nu numai vieții „dușmanilor”, ci, inclusiv, vieților acestora și ale copiilor lor.
Dacă Ucraina mai rămâne în picioare câteva zile sau, poate, săptămâni, soarta dictatorului va fi, sunt convins, pecetluită. Va sfârși la fel ca toți satrapii lumii, în dezonoare și în dezgustul întregii planete, iar de ordinele sale cumplite se va alege doar praful vânării de vânt.
„În maximum patruzeci şi opt de ore să-l găsiţi viu şi să mi-l aduceţi, şi dacă-l găsiţi mort mi-l aduceţi viu, şi dacă nu-l găsiţi mi-l aduceţi, un ordin atât de limpede şi înfricoşător că înainte de a se împlini termenul prevăzut veniră să-i raporteze, domnule general, că fusese găsit în hăţişurile din prăpastie cu rănile vindecate de florile aurii de gălbenele, mai viu ca noi, domnule general…’’
Citatul de mai sus îi aparține lui Gabriel Garcia Marquez și ne arată cum se comportă dictatorii ajunși în faza terminală, atunci când „Toamna Patriarhului” începe să împroaște mirosul morții, dar și al mântuirii binecuvântate și așteptate de întreaga planetă.
