USR Timiș îl acuză pe Alin Nica de ,,imoralitate și lipsă de demnitate”. Acesta refuză să demisioneze din Consiliul Național de Integritate deși este acuzat de ,,conflict de interese și fals în declarații”

161

Șeful PNL Timiș încasează tot mai des lovituri grave de imagine, fiind acuzat atât de USR Timiș, cât și de pesediștii timișeni, cu care, practic, liberalii sunt aliați la guvernare, de săvârșirea unor fapte incompatibile cu statutul său de președinte al Consiliului Județean Timiș. Nica este vizat, în prezent, de sesizări ale Agenției Naționale de Integritate pentru pretinse fapte de corupție. Într-un comunicat primit la redacție, conducerea USR Timiș lansează un adevărat rechizitoriu la adresa președintelui PNL Timiș și al CJT.

„Suntem nevoiți să reacționăm la declarațiile halucinante pe care le-a avut, în această dimineață, Alin Nica, președintele PNL Timiș, în legătură cu revocarea sa din funcția de membru al Consiliului Național de Integritate, forul de supraveghere al Agenției Naționale de Integritate.
Este de notorietate faptul că domnul Alin Nica este vizat de sesizări ale Agenției Naționale de Integritate care au fost trimise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție datorită existenței unor indicii referitoare la săvârșirea infracțiunilor de „folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane”, „fals în declarații” și „conflict de interese”. Pe lângă acest lucru, există foarte mulți membri ai PNL Timiș, demnitari publici, care sunt vizați, la rândul lor, de sesizări ANI cu privire la posibile infracțiuni și fapte penale.

Este imoral și lipsit de demnitate ca, în acest context, să te ții cu dinții de o funcție în forul de supraveghere al instituției care te cercetează și care a cerut organelor de anchetă să verifice existența unor fapte penale în legătură cu tine și cu subalternii tăi.
În baza acestui lucru, ușor de înțeles pentru oricine are un minimum de bun-simț, a acționat senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, atunci când a cerut plenului Senatului suplimentarea ordinii de zi a ședinței Senatului de miercuri, 21 iunie 2023, cu un vot de revocare a lui Alin Nica din Consiliul Național de Integritate. În lipsa unei demisii din partea acestuia, Senatul este obligat să ia măsurile necesare pentru a proteja prestigiul său și al Agenției Naționale de Integritate.
Aroganța președintelui PNL Timiș, pe care a înfățișat-o în această dimineață, nu face decât să ridice mai multe semne de întrebare cu privire la infracțiunile la care face referire comunicatul Agenției Naționale de Integritate din 25 ianuarie 2023. De ce insistă să facă parte din organismul de supraveghere al agenției? Și cu ce scop?”se întreabă, în final, conducerea USR Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.