La data apariției acestui editorial, analizele ori comentariile cu privire la europarlamentare și referendum vor fi fost deja de mult digerate de înțelegerea noastră mai mult decât buimăcită. S-a scris că nimeni nu se aștepta la o asemenea prezență la vot, că scorul USR-PLUS a depășit așteptările și, la fel, că nimeni nu se aștepta ca ALDE să nu intre în Parlamentul European. S-a scris că PSD-ul a înregistrat un eșec, dar aici lucrurile sunt ceva mai complicate. S-a scris însă prea puțin despre faptul că, practic, PSD-ul avea totul în mână: peste 1.700 de primari câștigători în 2016 cărora li s-au adăugat foarte mulți de atunci încoace și 28 de consilii județene prin care se pot face ușor presiuni de un fel sau altul asupra tuturor primarilor și, implicit, asupra votanților. Asta în vreme ce PNL-ul avea câteva mari orașe, peste o mie de localități mai modeste și 8 consilii județene, iar USR-PLUS se putea lăuda, cel mult, că Dacian Cioloș ar fi copilul din flori al lui Ghiță. (Ghiță Soros, nu vă speriați!)
Așadar, de fapt avem trei eșecuri: al PSD, al ALDE și al PNL. Da, și al PNL fiindcă scorul e cam dezamăgitor după dezastrul PSD. PNL a atras voturi puține din asta, din varii motive. Poate și fiindcă a pactizat cu PSD în 2012, iar electoratul de dreapta nu a uitat scârbavnica însoțire Crin-Ponta. După cum, cred că, dacă nu ar fi fost plombat Rareș Bogdan cu naționalismul lui antimaghiar — dulce ca slana pentru alegătorul mijlociu din Ardeal! —, PNL-ului i-ar fi lipsit cel puțin încă 3–4 procente. (Dincolo de patriotismul de operetă al lui Rareș Bogdan, trebuie să recunosc că emisiunea lui a fost singura tribună de revoltă reală anti-PSD!)
Așadar, eu cred că principalii artizani ai palmei peste râtul lui Dragnea (și al celor ca el) au fost președintele Iohannis, cu ideea de a convoca referendumul și, mai ales, capacitatea USR-PLUS de a transforma votul politic într-o stare de spirit. De fapt, într-o nevroză prezentă continuu, în buclă, pe rețelele de socializare, asemenea unui EKG al furiei paroxistice. Iar paradoxul prezenței uimitoare la urne a fost că participarea tinerilor la vot nu a semănat deloc cu exasperarea și furia care i-au adus fix acolo. Dimpotrivă: prezența lor a semănat mai de grabă cu un dans colectiv de invocare a unei ploi regeneratoare îndelung așteptate.
Explicat atât de succint, fenomenul pare un happening floare la ureche pentru orice firmă de consultanță mai acătării. Numai că, așa cum înțelepciunea autohtonă spune că nu poți face din catabolism bici, tot așa, adevărații specialiști în comunicare știu că, fără autenticitate, nu produci nici măcar o scânteie. Ei bine, eu cred că USR-PLUS a reușit un incendiu, și fiindcă e singurul actor politic (?) ce nu seamănă cu politica noastră. E o mișcare tânără, buimacă, ciudată, stângace, vie, inteligentă, onestă, exact după chipul și asemănarea celor care cred în ea. A celor care nu vor ideologie, politică, ci onestitate, competență, firesc, sinceritate.
Apropo de competență, unii comentatori se întreabă — în orizontul unei posibile participări la guvernare — dacă USR-PLUS va putea gestiona problemele reale, din politica de fiece zi. Le reamintesc că dezastrul economic al țării nu a venit de la cei nepricepuți, ci, mai ales, de la marii pricepuți ai furatului.
În fine, cred că, din această alianță, după alegerile din 2020, e foarte posibil să se nască 2–3 partide: poate unul ecologist, poate unul de centru-stânga, poate unul al antreprenorilor.
